Europa League

Haos verde-maroniu » UEFA a interzis Astrei să evolueze la Giurgiu în primul meci din Europa League, fiindcă gazonul e ars, impracticabil

Articol de Justin Gafiuc  —  Friday 9th of September 2016 12:00

Blestemul gazoanelor lovește de la un cap la altul al României.

"Tricolorii" s-au chinuit pe "Cluj Arena" pe un teren care i-a enervat la meciul cu Muntenegru, Arena Națională e și el pe lista neagră UEFA, care a recomandat schimbarea imediată a suprafeței de joc la București, iar Astra a intrat și ea în malaxorul verde.

Forul continental a interzis giurgiuvenilor să evolueze pe stadionul de la Dunăre în Europa League, fiindcă suprafața de joc e impracticabilă. "Iarba e pur și simplu arsă", spun oficiali ai campioanei. Iar șefii Astrei caută acum de urgență o gazdă pentru prima partidă din grupele EL, cu Austria Viena, pe 15 septembrie. Prima opțiune ar fi Arena Națională, unde, pe lângă calitatea precară a gazonului, complexul ar fi deja antamat pentru un festival exact în acea perioadă. Așa că sunt în lucru și alte trei variante: Cluj, Iași, Turnu Severin sau Ovidiu, acasă la Hagi.

"Ne-au sabotat"

La Giurgiu, terenul este în portofoliul lui Adrian Oprișan, dar "astralii" susțin că vina pentru dezastrul suprafeței aparține în principal îngrijitorilor.

"Rușine celor care se ocupă de acest teren, probabil sunt angajații Primăriei. Aici este incompetența unor bețivi notorii. Au făcut pe supărații și au sabotat totul. Au udat terenul ziua, pe 40 de grade, în loc să-l ude seara", a explicat secundul Cristi Petre pentru DigiSport.

Investiții de 3-4 ori mai mici decât în Occident

Mircea Crăciun, directorul companiei "Eco Garden Construct", care se ocupă de gazonul de pe "Cluj Arena", e singurul român prezent în asociațiile europene de profil. El recunoaște că, în acest moment, România are o problemă majoră la nivel de terenuri: "Sub umbrela FRF și LPF, ar trebui gândită o structură comună, care să reunească toate cluburile din ligile unu, doi și trei, cu atribuții de a stabili criterii clare de omologare și de folosire a suprafețelor de joc. Și media se poate implica mai activ prin contracte la acest capitol, pentru că, de exemplu, în străinătate, deținătoarele de drepturi TV impun niște standarde precise inclusiv la nuanța de verde".

20 de cenți/mpeste suma medie pe care o investesc cluburile din România pentru mentenanța terenurilor de joc: costul minim în Occident pleacă de la un euro pe metru pătrat


20 de cenți pe metru pătrat

Alte stadioane cu probleme de gazon

  • CFR Cluj - arena fostei campioane e foarte denivelată, cu zone de iarbă rară
  • CSU Craiova - pe "Extensiv", unde evoluează deocamdată oltenii, sunt bucăți semichele și probleme de planeitate
  • Petrolul - stadionul de la Ploiești n-a mai fost ierbicidat și trecut prin etapele de întreținere de 2-3 luni și e la limita practicabilității
  • Piatra Neamț - năpădit de buruieni și cu pete de diferite culori pe întreaga suprafață de joc
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.