International   •   Campionate   •   TRANSFER

Sumă uriaşă oferită pentru un star din Premier League! Pe cine au ochit chinezii de la Milan!

FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Cristian Adrian Secu   —  vineri, 09 septembrie 2016

Ialienii de la Corriere dello Sport anunță că oficialii formației AC Milan sunt interesați de jucătorul celor de la Tottenham, Harry Kane (23 ani), urmând ca negocierile să aibă loc în următoarea perioadă de mercato.



După ce au preluat clubul de la Silvio Berlusconi, investitorii chinezi sunt deciși să-i readucă cât mai repede pe „rosonneri” în elita fotbalului european. Planurile de viitor ale acestora includ și achiziția unor fotbaliști, iar în capul listei de transferuri se află atacantul lui Spurs, Harry Kane.



Kane, care a punctat pentru londonezi de 25 ori în ultima stagiune de Premier League, este văzut drept soluția ideală pentru atacul celor de la Milan, acolo unde columbianul Carlos Bacca nu are un concurent serios pe post.



Chinezii vor trebui să bage serios mâna în buzunar pentru aducerea fotbalistului . Oficialii lui Tottenham pretind în schimbul decarului nu mai puțin de 75 de milioane de lire sterline, sumă care ar putea îngreuna aducerea acestuia pe San Siro. Romelu Lukaku, dorit insistent de milanezi în această vară, a fost cotat de șefii lui Everton la o sumă similară cu cea a lui Kane, iar negocierile au intrat în impas.

64 de goluri are Kane în tricoul lui Tottenham

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.