Steaua - Astra reprezintă crema fotbalului românesc. Duelul de mâine le aduce faţă în faţă pe echipele care au dominat şi au câştigat majoritatea covârşitoare a trofeelor interne puse în joc.
Din sezonul 2013 şi până astăzi, cele două cluburi au câştigat nu mai puţin de 10 din cele 12 trofee decernate. Cu un mic plus pentru Steaua, raport 6-4. Dar poate cu o mai mare valoare pentru Astra, care a cucerit 3 din cele 4 trofee aflându-se în luptă directă cu gruparea roş-albastră.
Şi în Europa au contat
Steaua şi Astra au fost echipele care au arătat bine şi în cupele europene. Steaua a bifat optimi de finală în Europa League în 2013, plus grupe de Champions League în 2014, iar acum a revenit în grupele C2, în timp ce Astra a reuşit şi cu Isăilă, dar şi cu Şumudică să câştige preliminariile şi să ajungă şi ea în această fază de toamnă-iarnă în a doua competiţie intercluburi de pe continent. În plus, în ultimii 3 ani, Steaua şi Astra au fost primele două echipe care au punctat pentru România în clasamentul coeficienţilor. Şi tot ele sunt şi cel mai bine clasate: Steaua pe 53 cu 31,890 puncte, iar Astra pe 136, cu 12,390p.
14 meciuris-au jucat între Steaua şi Astra în perioada 2013-2016: 5 victorii Steaua, 3 remize şi 6 succese Astra
40.000.000 €valorează împreună loturile actuale ale Stelei şi Astrei, conform transfermarkt: 22,45 milioane Steaua şi 17,55 trupa din Giurgiu
{{text}}