Fotbal   •   Liga 2   •   FC BRAȘOV - UTA 3-2

Nebunia din prelungiri » "Stegarii" au rămas invincibili după ce-au primit un penalty cadou cu UTA, iar Istrati a adus victoria în ultimele secunde

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  sâmbătă, 10 septembrie 2016

Dennis Man a plecat la Steaua pe 300.000 de euro, a salvat practic UTA, ce acuza mari probleme financiare, iar colegii săi erau gata-gata să-i dedice victoria de aseară puștiului de 18 ani.

Atâta doar că meciul s-a terminat în același ritm în care a început, cele 3 minute de prelungiri fiind absolut demențiale!

În ultimul minut de joc, la scorul de 1-2, ardelenii atacau, însă fără să pună în real pericol poarta adversă. La o centrare banală în careu, Istrati s-a desprins din marcaj și a plonjat artistic după ce Manea l-a atins ușor pe umăr. Arbitru Adrian Ilieș a dictat 11 metri, în ciuda protestelor vehemente ale oaspeților, iar Grigorie a făcut 2-2.

La faza următoare, Istrati a păcălit fundașii "Bătrânei Doamne" și a adus "Steagului" un succes imens, care o păstrează în lupta pentru promovare.


"Greșeală mare de tot a arbitrului Ilyeș, nu poți să dai niciodată penalty la așa ceva!"

Constantin Zotta, analist Dolce

FC Brașov - UTA 3-2 (1-2)

Sburlea (4), Grigorie (90+1-pen), Istrati (90+3) / Curtuiuş (2), Ad. Petre (41)

FC Brașov: Fl. Iacob - Fl. Cordoș (68 H. Popa), Șerban, Poverlovici (46 Istrati), C. Stan - Manole, I. Popa, P. Iacob, Răsdan (40 Săftescu) - Grigorie - Sburlea. Antrenor: Cornel Țălnar


UTA: B. Miron - Al. David, Al. Manea, Gligor, Burlă - Strătilă (86 Cr. Costin), Chindriș, I. Tănase, Andor (63 Copil) - Curtuiuș (73 M. Vlad), Ad. Petre. Antrenor: Roland Nagy

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.