Stranieri

Interviu în Italia cu Mutu » Care sunt planurile de viitor ale "Briliantului" + ce antrenor și-a ales ca model

Foto: Guliver/Getty Images

Articol de Adrian Roman  —  sâmbătă, 10 septembrie 2016

Fostul jucător al celor de la Fiorentina, Adrian Mutu, a acordat un interviu pentru săptămânalul Viola Week, editat de La Nazione, în care a discutat despre planurile sale în viitoarea carieră de antrenor, dar și despre tehnicianul pe care-l ia ca exemplu.

Întrebat despre antrenorul pe care-l apreciază foarte mult, "Briliantul" a răspuns: "Încerc să învăț cât mai multe de la Cesare Prandelli. Cariera în antrenorat este următorul meu obiectiv. Mi-ar plăcea ca într-o zi să fiu la fel ca el. Alături de Cesare am avut experiențe foarte plăcute, chiar am ieșit la cină în Florența zilele acestea. Am avut mulți antrenori talentați de-a lungul carierei mele, dar nimeni nu a fost ca el. E un om adevărat".

Despre zilele de glorie în tricoul "viola", Mutu își reamintește. "Generația mea la Fiorentina? Era un adevărat vestiar, am amintiri minunate. Chiar și astăzi, după mulți ani, a rămas aceeași pasiune, aceeași dorință de performanță. La ceremonia sărbătoririi celor 90 de ani de istorie a clubului mi-am dat seama că spiritul Fiorentinei este unul special. Astăzi, din acele momente frumoase rămân multe fotografii, multe amintiri", scrie violanews.com.

Fii parte din redacția noastră! S-a lansat Jurnalisport – proiect inovativ GSP, susținut de Google. Aici ai toate detaliile!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.