International   •   Campionate   •   la liga

VIDEO Real Madrid şi Osasuna au făcut spectacol într-un meci cu 7 goluri! Ronaldo a marcat la revenire

Foto: Reuters

Articol de Tudor Cosma   —  sâmbătă, 10 septembrie 2016

Real Madrid îşi continuă traseul perfect în La Liga, câştigând cu 5-2 meciul disputat pe "Santiago Bernabeu" împotriva Osasunei şi urcând cel puţin până diseară pe primul loc în clasament, cu 9 puncte.

Partida a început furibund pentru galactici, cu Ronaldo în prim-plan. La primul său meci de la revenirea după accidentarea gravă suferită în finala Campionatului European, Cristiano a avut nevoie doar de 7 minute pentru a deschide scorul cu un şut din apropiere după o pasă ideală a lui Bale.

Real şi-a dublat avantajul chiar înainte de pauză Danilo marcând al doilea gol în minutul 41, reuşită urmată de cea a lui Sergio Ramos în prelungirile primei reprize, după o lovitură de cap din careul mic.

În partea secundă tot madrilenii s-au aflat la conducere, marcând prin Pepe ('56) şi Modric ('62).

Osasuna a continuat însă lupta pentru onoare, marcând de două ori prin Riera ('64) şi David Garcia ('79), ratând şi un penalty în minutul 71, când Casilla a scos şutul lui Torres.


Astfel Real Madrid devine lider în clasament cu 9 puncte, golaveraj 9-2, putând fi depăşită de Barcelona, care evoluează de la 21:30 cu Alaves, însă şi de Las Palmas.

Pentru trupa lui Zinedine Zidane urmează, miercuri, meciul cu Sporting Lisabona din Liga Campionilor şi weekendul viitor o deplasare la Espanyol.

Real Madrid ( 5 - 2 ) Osasuna VIDEO

Real Madrid (4-3-3): Casilla - Danilo, Pepe, Ramos, Nacho - Modric, Kroos, Kovacic - Cristiano, Bale, Morata

Antrenor: Zinedine Zidane



Osasuna (5-3-2): Nauzet - Bonnin, U. Garcia, Flano, D. Garcia, Fuentes - Oier, Fausto Tienza, De las Cuevas - Riviere, Kenan

Antrenor: Enrique Monreal


Fii parte din redacția noastră! S-a lansat Jurnalisport – proiect inovativ GSP, susținut de Google. Aici ai toate detaliile!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.