Ciclism

Columbianul zburător » Nairo Quintana s-a impus în Turul Spaniei, bifând încă un mare tur, după Il Giro 2014

Articol de Roxana Fleşeru  —  Monday 12th of September 2016 12:00

Nairo Quintana a debutat într-o competiție de trei săptămâni în La Vuelta 2012, iar după patru ani a reușit să câștige această competiție.

Ciclistul în vârstă de 26 de ani care se caracterizează drept un timid de nota nouă și căruia nu-i prea place să dea interviuri a fost curajos și a reușit să câștige Turul Spaniei. El i-a depășit în clasamentul general pe Chris Froome, Esteban Chaves și Alberto Contador.

"Froome e mereu un mare rival și a reușit un contratimp incredibil vineri. M-a făcut să sufăr, el e mereu cel care îmi dă cele mai mari bătăi de cap", a spus Nairo după etapa de sâmbătă, cea care a consfințit și clasamentul general. Ieri, în etapa de paradă, cicliștii au ajuns la Madrid.

Dintre cele trei mari tururi, columbianul are acum două și e clar că își dorește o victorie și în Le Tour, unde a ocupat locul al doilea în 2013 și 2015 și poziția a treia în 2016.

Câștigătorii marilor Tururi în 2016

  • Il Giro Vincenzo Nibali (Astana)
  • Le Tour Chris Froome (Sky)
  • La Vuelta Nairo Quintana (Movistar)
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.