Petre Grigoraș a avut neplăcuta surpriză de a se trezi la antrenamentele de astăzi ale celor de la Pandurii fără fundașul Filip Mrzljak (23 de ani), unul dintre cei mai importanți jucători ai gorjenilor din ultimele sezoane.
"Am avut neplăcuta surpriză ca la antrenamentul de miercuri dimineaţa să nu vină şi Filip Mrzljak. Am auzit că el a plecat de marţi, nu ştiu cine l-a sfătuit, pentru că şi-a câştigat dreptul de a lua banii.
S-a încheiat perioada de transferuri, nu poate pleca în altă parte, a jucat după ce s-a încheiat perioada de transferuri, nu a fost declarat liber înainte. Nu a fost un gest plăcut din partea lui, nu ne-a anunţat că vrea să plece. Vedem zilele viitoare ce se va întâmpla. Era un jucător pe care ne bazam”, a declarat Petre Grigoraş.
7 apariții
a avut jucătorul în acest sezon pentru Pandurii în Liga 1
Nici președintele Narcis Răducan nu știe nimic despre destinația unde a dispărut jucătorul, însă îi asigură pe fani că fotbalistul încă este sub contract cu Pandurii.
„Am vorbit cu agentul lui. Nu ştiu ce a stat la baza acestei decizii de a pleca pur şi simplu, dar în mod clar a fost sfătuit greşit. A fost un litigiu pe rol, litigiul s-a încheiat, aşa că vom respecta decizia şi Filip îşi va primi banii. Este jucătorul nostru în continuare. O iau ca pe un act necontrolat, îmi este un jucător foarte drag.
Eu l-am adus la Astra, apoi pe mai departe l-am sfătuit pe Edi să-l vadă şi a confirmat. Este un jucător bun, constant, a şi marcat în ultimul meci. Fiecare are anturajul său, cred că a fost sfătuit să plece şi a ales calea aceasta. Când ai contract cu un club dar în mod abuziv îţi iei bagajele şi pleci nu pot fi decât urmări negative asupra jucătorului”, a comentat Răducan.
900.000 €e cota de transfer a lui Mrzljak, conform transfermarkt.de
{{text}}