Liga 1

Haz de necaz în tabăra Astrei, după incidentele de la meciul cu Steaua: "Dacă ai ajuns să-l scoţi pe Lovin din ghearele steliştilor, a luat-o lumea asta razna!"

Foto: Alex Nicodim/Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 14 septembrie 2016

Florin Lovin a povestit că Mihai Stoica nu a apucat să îl apuce de gât la finalul meciului dintre Steaua și Astra (1-0), datorită intervenției de ultim moment a lui Cristi Săpunaru.

"Mihai Stoica nici nu cred că m-a văzut. Eu am vorbit cu MM şi înainte de meci şi după. El are unele momente în care i se pune ceva pe ochi şi nu cred că realiza că eu sunt acolo. Dar nici nu a avut timp să-mi pună mâna în gât că a venit imediat Săpunaru", a declarat mjlocașul Astrei la Digi Sport.

Lovin a făcut chiar o glumă legată de incidentul de pe Arena Națională și a subliniat ironia situației. 

"Ca să vedeţi ce ironie a sorţii... Ce frumoasă este viaţa. Un fost stelist este salvat din braţele unui stelist de un rapidist. Chiar glumeam ieri la antrenament pe tema asta. Îi spunea Daniel Niculae lui Săpunaru: «dacă ai ajuns să-l scoţi pe Lovin din ghearele steliştilor, a luat-o lumea asta razna!»", a adăugat Lovin.

Încăierarea de la finalul meciului dintre Steaua și Astra a izbucnit după ce Marius Avram i-a acordat al doilea galben lui Morais.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.