Astra a pierdut primul meci din grupele Europa League, jucat pe Arena Națională contra Austriei Viena, scor 2-3.
FINAL » Astra - Austria Viena 2-3 (VIDEO)
Alibec '18, Săpunaru '74/ Holzhauser '16, Friesenbichler '33, Grunwald '58
*Rotpuller a fost eliminat în minutul 79
Austria Viena a deschis scorul din penalty, după un sfert de oră de joc. Fabricio a fost depășit cu ușurință de Friesenbichler, iar Silviu Lung l-a faultat în careu pe jucătorul Austriei Viena. Holzhauser a înscris de la punctul cu var, deși portarul Astrei i-a ghicit colțul de execuție.
Astra a restabilit egalitatea doar două minute mai târziu, prin Alibec, după o lovitură liberă executată perfect de Budescu.
Cu aproximativ zece minute înainte de pauză, Grunwald l-a găsit excelent pe Friesenbichler, iar atacantul austriac i-a readus în avantaj pe oaspeți.
Austria Viena a mai punctat o dată după pauză, când Grunwald a executat perfect o lovitură liberă de la 20 de metri și l-a lăsat fără replică pe Silviu Lung.
Săpunaru a reaprins speranțele "astralilor", cu un gol reușit cu doar un sfert de oră înainte de final, iar oaspeții au rămas în 10 oameni în minutul 79, după eliminarea lui Rotpuller.
Teixeira și Nicoară au ratat pe final șansa de a aduce un punct Astrei.
În celălalt meci al grupei, AS Roma a remizat cu Victoria Plzen, scor 1-1.
Clasament după prima etapă din grupa E:
1. Austria Viena 3p
2. AS Roma 1p
3. Plzen 1p
4. Astra 0p
Desfășurarea liveTEXT:
FINAL DE MECI!
min.90+2 Portarul oaspeților intervine senzațional la șutul lui Nicoară și trimite mingea în corner!
min.85 Alibec este împins în careu, iar jucătorii Astrei cer penalty, dar centralul suedez Andreas Ekberg nu fluieră nimic.
min.83 Teixeira expediază un șut de la 25 de metri, dar mingea trece puțin peste bara transversală.
min.79 Austria Viena rămâne în 10 oameni, după ce Rotpuller comite un fault extrem de dur asupra lui Morais și vede cartonașul roșu.
min.76 Teixeira își încearcă norocul cu un șut de la aproximativ 25 de metri, dar mingea trece peste poartă.
min.74 GOL ASTRA! Budescu trimite o centrare senzațională cu exteriorul, iar Săpunaru apare la finalizare și înscrie cu o lovitură de cap bine plasată.
min.72 Alibec reușește o pătrundere pe partea stângă, dar șutul său este deviat în corner.
min.58 GOL AUSTRIA VIENA! Grunwald execută excelent o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri, iar Silviu Lung nu are nicio reacție.
min.56 Emoții în tabăra Astrei. Alibec a cerut intervenția medicului, din cauza unor probleme musculare. atacantul revine în cele din urmă pe gazon.
min.50 Presiune la poarta Astrei! Pires centrează în fața porții, dar Morais respinge din fața lui Grunwald!
min.48 Friesenbichler a reluat cu capul o centrare venită de pe partea stângă, dar Silviu Lung are un reflex excelent și respinge mingea în corner.
min.46 A început a doua repriză!
PAUZĂ pe Arena Națională!
min.43 Teixeira primește mingea în careu, dar întârzie momentul șutului și este este blocat de Grunwald.
min.33 GOL AUSTRIA VIENA! Friesenbichler este găsit excelent de Grunwald și îi aduce din nou în avantaj pe austrieci, după ce profită de o greșeală în apărarea Astrei.
min.29 Budescu primește o pasă o pasă la marginea careului, dar șutul său trece mult pe lângă poarta austriecilor.
min.26 Alibec i-a pasat lui Budescu în careul de 16 metri, iar acesta l-a găsit excelent pe Teixeira, printr-o pasă cu călcâiul, dar francezul a fost blocat în momentul șutului.
min.18 GOL ASTRA! Budescu execută excelent o lovitură liberă care îl găsește pe Alibec demarcat în careu, iar atacantul Astrei trimite în poartă.
min.16 GOL AUSTRIA VIENA! Holzhauser execută lovitura de pedeapsă, iar Silviu Lung ghicește colțul, dar nu reușește să pareze. 1-0 pentru oaspeți!
min.15 Penalty pentru Austria Viena! Silviu Lung faultează în careu, după o greșeală a lui Fabricio!
min.13 Meciul este echilibrat, iar cele două echipe joacă la mijlocul terenului. Astra nu a bifat încă nicio ocazie importantă de a marca.
min.5 Austria Viena ratează prima mare ocazie a meciului, Serbest primește o pasă pe culoar, în flancul stâng, însă centrarea sa în careu a fost respinsă.
min.1 A început meciul! Reporterii GSP au ajuns la Arena Națională, însă din cauza aglomerației nu pot intra în stadion!
Echipele de start:
Astra: Lung jr. - Săpunaru, Fabricio, Geraldo, J. Morais - Lovin (Nicoară '46)- Boudjemaa, Budescu, D. Niculae (Takayuki '46), Teixeira- Alibec
Rezerve: Gavrilaș, Lazici, Takayuki, C. Florea, Oros, Nicoară, Boubacar
Antrenor: Marius Șumudică
Austria Viena: Hadzikici - De Paula (Larsen '37), Rotpuller, Filipovici, Salamon - Holzhauser, Grunwald, Serbest - Tajouri, Friesenbichler, Pires (Venuto '62)
Rezerve: Pentz, Vukojevici, Kayode, Venuto, Larsen, Stronati, Martschinko
Antrenor: Thorsten Fink
Marius Șumudică se va putea baza pe Denis Alibec, după ec atacantul a acuzat probleme musculare la finalul partidei cu Steaua, din Liga 1. Tehnicianul Austriei Viena, pe de altă parte, nu-l va putea folosi pentru unul dintre oamenii de bază ai echipei. Portarul și căpitanul echipei, Robert Almer, nu a făcut deplasarea în România din cauza unor probleme la aductori.
Astra a obținut calificarea după ce a trecut în play-off de West Ham, scor 2-1 la general, în timp ce austriecii au învins Rosenborg cu 2-1, atât în meciul tur, cât și în retur.
{{text}}