International   •   Campionate   •   LA LIGA

Valencia își amenință suporterii cu trimiterea în judecată!

foto: Guliver/Getty Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 16 septembrie 2016

Valencia a anunțat printr-un comunicat oficial că are de gând să-și trimită în judecată două dintre grupările sale de ultrași în urma unor zvonuri conform cărora un grup de tineri susținători ai "liliecilor" au fost avertizați de membri unor facțiuni dure să nu mai cânte sau să-și susțină echipa dacă nu vor să se expuna unui alt tip de tratament. 

Regretabilele evenimente s-au petrecut în timpul meciului cu Betis, pierdut de Valencia cu 2-3 chiar pe Mestalla, înfrângere care a dus-o pe echipa lui Pako Ayestaran chiar pe ultima poziție în La Liga.

Conducerea Valenciei admite că rezultatele echipei reprezintă sursa supărării suporterilor însă condamnă categoric actele de violență în special cele direcționate către propriii fani, mai ales cei foarte tineri.

"Clubul dorește să încurajeze, să protejeze și să ofere sprijinul său tuturor tinerilor fani care au fost amenințați în timp ce doreau să susțină echipa prin cântece. Valencia CF va cere susținerea Biroului de Integritate din cadrul Ligii pentru a demara procedurile legale de pedepsire a acestui gen de acțiuni, dacă se vor repeta".


Conform dailymail.co.uk, ca răspuns la acțiunile clubului, ultrașii au cerut o întrevedere cu președintele Lay Hoon Chan pentru a discuta despre situația generală a echipei, cât și despre disensiunile apărute între suporteri.

Surse din presa spaniolă amintesc că astfel de evenimente nu sunt singulare pe stadionul Valenciei, care a fost martor la alte episoade neplăcute de acest gen și în sezonul trecut, unul de uitat pentru fosta echipa a lui Adi Ilie, echipa terminând abia pe locul 12.

Valencia a început catastrofal această noua stagiune, pierzând toate cele 3 meciuri din La Liga, primind 8 goluri și marcând numai 4.

(George Vintilă)


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.