Liga 2

Mișcarea CFR București a avut azi o conferință de presă! Care este situația clubului care vrea să fie urmașa Rapidului și ce planuri are conducerea

+7 Foto
FOTO: Cristi Preda

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 16 septembrie 2016

Clubul Mișcarea CFR București, cea care se vrea continuatoarea Rapidului, a susținut azi o conferință de presă pentru a-și prezenta lotul și pentru a lămuri situația clubului.

Echipă evoluează în Seria 1 din Liga a 5-ași  are în componență jucători de la echipele de juniori ale Rapidului, dar și de la Sportul Studențesc. Directorul tehnic este Adrian Dumitru, antrenor principal este Vasile Caciureac, iar preşedinte executiv este Ştefan Costache.

Echipa are sprijinul Clubului Sportiv Rapid și poate fi susținut de fani prin donații. La finalul acestui sezon, echipa vrea să promoveze în Liga a 4-a.

 

Mişcarea CFR îşi va disputa meciurile de pe teren propriu pe stadionul Giuleşti, iar primul meci va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00, în etapa a 3-a a Ligii a 5-a, contra Progresului 1944 Spartac.

Pentru a promova meciul, oficialii echipei au făcut un program de meci cu un aspect vechi, pentru a aminti de începuturile echipei Rapid.

LOTUL ECHIPEI MIȘCAREA CFR BUCUREȘTI

PORTARI:
Ispas Eduard (1994)
Udroiu Andrei (1998)

JUCĂTORI DE CÂMP:
Mărgărit Alex (1995)
Tătaru Ciprian (1998)
Mustafa Vasile (1997)
Tudor Marius (1995)
Moldoveanu Matei (1992)
Botiș Mihai (1997)
Blezneac Cristian (1996)
Marăit Dumitru (1991)
Tărchilă Ricardo (1994)
Bădița Andrei (1995)
Lazăr Florin (1994)
Bandea Mihai (1984)
Ungureanu Alin (1995)
Lazăr Daniel (1996)
Mișca Catalin (1995)
Babei Marius (1996)
Mihalache Mihai (1996)

DIRECTOR TEHNIC
Dumitru Adrian

ANTRENOR
Caciureac Vasile

În Liga a 5-a mai este o echipă care susține că este continuatoarea Rapidului, numită AFC Rapid. Clubul este deținut de Horia Manoliu, care spune că are palmaresul echipei giuleștene.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.