Gnohere a jucat ieri pentru formația secundă a "câinilor", la Modelu, dar a fost unul dintre cei mai slabi de pe teren.
Dorinţa lui Harlem Gnohere de a pleca de la Dinamo i-a enervat pe oficialii şi suporterii roş-albi, dar i-a bucurat în acelaşi timp pe locuitorii micuţei comune Modelu din judeţul Călăraşi.
Aceştia au avut ieri ocazia să-l vadă pe viu pe golgeterul lui Dinamo, care a fost retrogradat la echipa secundă a "câinilor" pentru că nu îşi prelungeşte contractul scadent vara viitoare.
Arena celor de la ACS Înainte Modelu este cochetă, cu un gazon mai bun decât multe din prima divizie. O tribună cu scaune tricolore, iar de jur împrejur case în construcţie şi teren viran.
Şantierele sunt întrerupte de o micuţă tribună, pe jumătate plină cu oameni relaxaţi spre plictisiţi-adormiţi. Unii cu cămăşile deschise sau fără tricou, să prindă şi puţin bronz dacă tot stau 90 de minute în caldura soarelui de Călăraşi.
În jurul gazonului, agitaţie mare, organizatorii se asigură că e totul în regulă, să nu se facă de râs în faţa vedetelor dinamoviste. Pe lângă Gnohere, mai sunt aici şi Patrick Petre, Corbu sau Târcoveanu. La marginea terenului, nume grele: antrenorul principal Laurenţiu Diniţă şi team-managerul Cătălin Munteanu.
"Am venit să-mi văd «Bizonul»" ;)
Cireaşa de pe tort, în parcarea de lângă teren, bine, de fapt o zonă virană şi denivelată, unde sunt parcate maşinile, şi-a făcut apariţia un Bentley Continental GT, negru, din care au coborât, în colbul brun de Călăraşi, doi pantofi sport Armani, imaculaţi, al căror preţ rivalizează cu un salariu sau două de pe la Modelu.
E Mircea Rednic! Fostul tehnician al lui Dinamo, omul care l-a adus pe Gnohere în Ştefan cel Mare şi, nu în ultimul rând, tatăl Luanei, impresara atacantului francez: "Am venit să văd şi eu «Bizonul» meu", a spus "Puriul" cu un zâmbet şmecheresc în colţul gurii.
Imediat, în jurul lui au venit mai mulţi localnici care l-au salutat şi au făcut poze cu cel despre care, deunăzi, Florin Prunea a spus că e "combinaţia letală: antrenor, impresar şi comisioane", făcând referire la faptul că Rednic ar avea un amestesc în dorinţa lui Gnohere de a pleca la Steaua.
Încă în recuperare după o operaţie la genunchi, Rednic s-a deplasat ajutat de două cârje şi, chiar dacă a fost poftit de cei de la Modelu să stea la "oficială", acesta s-a aşezat pe un scăunel în colţul terenului, alături de echipa de brancardieri, la umbra maşinii de ambulanţă.
Ăsta e New Dinamo?!
Începe meciul. Din micuţa tribună se aude un îndemn: "Haaai, bă «Bizonuleee»!". Harlem aplaudă, zâmbeşte, dar nu e el. S-a obişnuit cu miile de suporteri de pe Naţional Arena să îi scandeze: "Bizonul! Bizonul!", în Derby de România.
Aici, francezul a pierdut şi numărul 10, purtat la echipa mare, în favoarea lui Andrei Târcoveanu. Francezul e doar un "30" anonim, la seniori considerat "număr de tramvai". Aşa şi joacă!
Stă în faţă, izolat, nu depune niciun efort, lucru sesizat şi de Rednic la pauză: "Nu mi-a plăcut atitudinea lui Gnohere din prima repriză. Indiferent de situaţie trebuie să se respecte pe el, să tragă tare, să fie profesionist".
Cu vreo 5 minute înainte de pauză, Edy a marcat din 3 metri, însă pasa a venit de la Patrick Petre care ieșise cu mingea în aut. Gol anulat!
Dacă în cazul lui Gnohere se poate înţelege lehamitea, tinerii New Dinamo nu au nicio scuză pentru jocul superficial de care au dat dovadă. Probabil că Patrick Petre, Laurenţiu Corbu sau Andrei Târcoveanu au fost băgaţi în seamă prea mult la prima echipă şi nu le mai arde nici lor de fotbalul judeţean.
Deşi ar fi trebuit să fie, păstrând proporţiile, vedete, dinamoviştii au fost nişte anonimi în faţa celor de la Modelu.
Înjurături şi îmbrânceli
Patrick a punctat doar la capitolul tupeu când un steward a întârziat să îi dea mingea pentru a bate autul: "Bravo, tată, în minutul 38 faci aşa, să vezi ce o să vă grăbiţi în minutul 78". În minutul 78, tot 2-1 pentru Modelu era.
Ultimele minute au fost un adevărat spectacol grotesc: faulturi dure, înjurături ca la uşa cortului de pe banca gazdelor şi o adevărată criză de nervi a lui Laurenţiu Diniţă, care nedorind să plece după ce a fost eliminat de arbitru s-a încăierat cu un steward.
În minutul 90, Gnohere a băgat mingea în poartă din 6 metri, dar golul a fost anulat discutabil pentru un presupus fault la portar. Chiar dacă se valida golul, nu schimba cu nimic atitudinea lui Harlem, care este clar cu gândul în altă parte. Poate la Steaua?
Înainte Modelu - Dinamo II 2-2
Au marcat pentru Dinamo: A. Nistor (35), Corbu (90+3)
Dinamo II: E. Mihai - Corbu, V. Georgescu, D. Ciobotariu, Groza - C. Dobre, Tîrcoveanu - A. Nistor, A. Dulca, P. Petre - Gnohere. Antrenor: Laurențiu Diniță
{{text}}