Handbal

Parteneri de întrecere » CSM București nu mai are rival în campionatul României: 31-17 cu HC Zalău

Bianca Bazaliu a început să joace din ce în ce mai mult în campionat // FOTO Alex Nicodim

Articol de Marian Ursescu  —  Saturday 17th of September 2016 12:00

CSM București nu mai are rival în campionatul României. Aseară campioana Europei a câștigat la Zalău cu 31-17.

Campioanele de la CSM București au defilat în deplasarea de la Zalău, în etapa a doua a Ligii Naționale. Echipa lui Gheorghe Tadici, formată exclusiv din jucătoare autohtone, nu s-a putut lua la trântă nicio clipă cu multinaționala pregătită de danezul Jakob Vestergaard.

Oricât au încercat ardelencele să limiteze proporțiile scorului, nu au reușit acest lucru decât în primele 15 minute. CSM nici măcar nu a forțat, Vestergaard dorind doar să ofere jucătoarelor un număr aproximativ egal de minute petrecute pe teren.

După 16-10 la pauză, CSM a mărit tempoul în partea a doua și a câștigat la final cu 31-17. Încă o dată meciul de aseară demonstrează că bucureștencele nu vor avea vreo echipă care să le pună probleme în prima ligă.

Campioana Europei trebuie să-şi focalizeze toată atenția pe Liga Campionilor, acolo unde are de apărat trofeul câștigat la Budapesta în luna mai.

HC Zalău 17
Tămaș 4, Lazăr 4, Drăguț 3, Bloj 3, Trif 2, Klimek 1. Antrenor: Gheorghe Tadici

CSM București 31
Gullden 6, Curea 4, Brădeanu 3, Bazaliu 3, Ayglon 3, Jorgensen 2, Vărzaru 2, Lobach 2, Niombla 2, C. Martin 2, Manea 2. Antrenor Jakob Vestergaard

3.000.000 €e bugetul campioanei României, de aproape 10 ori mai mare decât al Zalăului

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.