Laurențiu Reghecampf susține că nu a luat încă o decizie referitoare la modul în care Gabriel Enache va plăti pentru eliminarea din meciul cu Osmanlispor, pierdut de Steaua cu scorul de 0-2.
"Nu l-am amendat pe Enache cu 3.000 de euro, încă nu am luat o decizie. O să discutăm săptămâna viitoare. Veți vedea mâine seară dacă va juca", a declarat Reghecampf la conferința de presă susținută la Timișoara, înaintea partidei cu ACS Poli.
Gabi Enache a fost eliminat la finalul primei reprize cu Osmanlispor, după ce și-a lovit cu capul un adversar și a văzut al doilea cartonș galben.
Fundașul Stelei a fost criticat dur de Reghe, de faţă cu colegii, ar putea pierde postul de titular mâine seară, iar pedeapsa financiară s-ar putea ridica la 3.000 de euro.
"Nu te-ai comportat ca un profesionist, din cauza ta am pierdut acest meci. E lipsă de responsabilitate şi o să plăteşti fiindcă eu nu accept aşa ceva! Ştiai că ai un cartonaş galben şi tu te pretezi la aşa ceva?! Ce a fost în capul tău?!" Reghecampf către Enache, la vestiare
{{text}}