Lucrările la stadionul "Ion Oblemenco" sunt în toi, iar arena prinde contur.
Complexul sportiv din Craiova va avea în componență un stadion de cinci etaje şi reprezintă o investiție de circa 50 milioane de euro, finanțată de Guvernul României.
Deși lucrările erau programate să fie gata la finalul acestui an, iar apoi inaugurarea a fost amânată pentru primăvara lui 2017, Adrian Mititelu este de părere că stadionul va fi dat în folosință abia în toamna anului viitor și spune că echipa pe care el o va reînscrie în competiție de la anul îl va folosi.
"Noua Arena a Craiovei prinde contur pe zi ce trece și asta mă face fericit. Visez la acest stadion din anii '90 și pentru construrea lui am făcut multe compromisuri cu diverși politicieni.
După cum evolueaza lucrarile, cel mai probabil, stadionul o să fie finalizat în toamna anului viitor. Prin urmare, noua arenă va intra în circuit odată cu revenirea Universității Craiova în fotbalul românesc. Sunt ferm convins că odata cu iminenta revenire din 2017, va începe o etapă pozitivă în istoria fotbalului craiovean, greu încercat în ultimii ani",a scris Adrian Mititelu pe Facebook
Astfel, Mititelu contrazice declarațiile recente ale primarului Craiovei, Olguța Vasilescu, care afirmase că stadionul va fi gata în decembrie, iar din martie se vor disputa meciuri.
"Sperăm să terminăm construcția până în decembrie. Apoi se va monta și gazonul, dar până în primăvară nu se va intra deloc pe noul stadion. Construcția va fi finalizată la sfârșitul anului, iar suprafața de joc va fi gata în martie 2017, când va fi făcută și recepția. Nu este nimic schimbat față de ceea ce am anunțat deja", a spus edilul.
{{text}}