Campionate

Surpriză pregătită de Conte pe piaţa transferurilor din Anglia » Chelsea îşi întăreşte defensiva de la o rivală din oraş

Foto: Reuters

Articol de Alexandru Stănilă   —  duminică, 18 septembrie 2016

Ben Davies, fundaşul celor de la Tottenham, se află pe lista scurtă a lui Antonio Conte şi ar putea ajunge la Chelsea la începutul anului următor. The Sun anunţă că transferul va fi făcut pentru cel puţin 20 de milioane de lire sterline.



Davies, în vârstă de 23 de ani, este unul dintre cei mai promiţatori jucători din fotbalul britanic. Acesta a reuşit performanţa de a ajunge până în semifinalele Campionatului European din 2016, cu naţionala Ţării Galilor.



Spurs l-a adus pe Davies în 2014, de la Swansea, pentru 10 milioane de lire sterline. Galezul nu este unul dintre titularii incontestabili din echipa lui Pochettino, pe postul său evoluând mai experimentatul Danny Rose. Chiar şi aşa, acesta a reuşit să prindă minute în 27 de partide, în stagiunea precedentă.



Cu John Terry la, probabil, ultimul său sezon în tricoul lui Chelsea, Antonio Conte caută să-şi întărească defensiva încă din această iarnă, Ben Davies putând să evolueze în partea stângă a apărării într-un eventual sistem 3-5-2, cu care a obişnuit italianul.



În vară, la gruparea londoneză au mai fost aduşi doi fundaşi: David Luiz şi Marcos Alonso pentru 38,5, respectiv 23 de milioane de euro.



Transferul lui Davies la Chelsea ar putea constitui şi un alt avantaj pentru echipa lui Conte. Conform regulilor Premier League, fiecare echipă este obligată să aibă în lotul de 25 cel puţin 8 jucători care provin din academii britanice, iar galezul s-ar încadra în această categorie, după ce a făcut junioratul la Swansea.



Ben Davies a reuşit să câstige Cupa Ligii Angliei, în sezonul 2012/2013, pe vremea când îmbrăca tricoul lui Swansea.

Fii parte din redacția noastră! S-a lansat Jurnalisport – proiect inovativ GSP, susținut de Google. Aici ai toate detaliile!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.