Hamburg a adunat pentru o poză memorabilă toate echipele, de la Under 11 până la seniori, staff-urile, funcționarii clubului și mascota Dino.
La Hamburger SV a sunat adunarea generală săptămâna trecută. De la Under 11 și până la seniori, absolut toate echipele au fost convocate la club, împreună cu antrenorii lor. Iar cu mascotă și funcționari cu tot, s-au făcut 305 persoane!
Faptul că șefii clubului au reușit să reunească pe toată lumea în aceeași zi e deja o performanță. Dar marea lucrare abia de atunci avea să înceapă.
Îmbrăcați în culorile alb-roșu-albastru ale lui HSV, protagoniștii au fost invitați în tribună. Iar acolo, sub îndrumarea unui art-director, au creat emblema clubului în format XXL.
Evident, din cadru nu putea lipsi mascota, dinozaurul Dino, căreia i s-a găsit cel mai bun loc posibil: în centru!
Poza a ieșit pe măsura ideii care a stat la bază: genială! Și duce fotografia de echipă într-o nouă dimensiune.
Penultima în Bundesliga!
De departe pe primul loc la fotografia de echipă, HSV e penultima în clasament. Cel mai vechi club din Bundesliga, fondat în 1887, a scăpat mereu la mustață de retrogradare în ultimii ani, și nici în acest sezon nu pare să fie altfel.
În primele trei etape, echipa lui Bruno Labbadia a bifat o remiză și două eșecuri, ultimul sâmbătă, acasă, în fața promovatei RB Leipzig: 0-4.
{{text}}