Campionate

Mourinho, după trei înfrângeri consecutive: "Greşelile pe care le fac arbitrii nu depind de mine! Unii jucători simt o presiune mult prea mare"

Foto: Reuters

Articol de Alexandru Stănilă  —  duminică, 18 septembrie 2016

Manchester United a fost învinsă astăzi pe terenul celor de la Watford cu 3-1, iar "diavolii" au înregistrat al treilea eşec într-o săptămână, după cele cu City şi Feyenoord.

La finalul jocului, Jose Mourinho s-a arătat îngrijorat de perioada prin care trece echipa sa, însă este încrezător că lucrurile pot reveni la normal. Acesta a criticat din nou arbitrajul, cu precădere faza primului gol, când recuperarea celor de la Watford a venit după o intervenţie dură asupra lui Martial.

"În primele 25-30 de minute din prima repriză am jucat slab, însă asta vom putea îmbunătăţi în viitor, dar greşelile pe care le fac arbitrii nu depind de mine. În a doua repriză a fost mult mai bine, am reuşit să egalăm şi părea că ne îndreptăm spre victorie. Heurelho Gomes a reuşit o intervenţie fenomenală la şutul lui Zlatan.

Norocul nu-l putem controla. Ceea ce putem controla sunt greşelile individuale şi colective. Al doilea gol a venit după o greseală individuală, la fel şi la al treilea. Mereu sunt îngrijorat dacă nu obţinem rezultatele pe care ni le dorim.", a declarat Mourinho.

"unii jucători simt mult prea multă presiune"

Portughezul a vorbit şi despre posibilele motive care duc la greşelile jucătorilor săi:

"Cred că unii jucători simt mult prea multă presiune şi responsabilitate. Însă din punct de vedere al întregii echipe, sunt mulţumit de ce au arătat. La 1-1 toţi credeam că vom reuşi să câştigăm. Controlam jocul în totalitate, aveam intensitate.

Însă al doilea gol al lor a venit după o greşeală a noastră, care era discutată la antrenament. Intenţia noastră a fost să presăm aripile şi să nu-i lăsăm să avanseze. Însă au reuşit să recupereze mingea la 20-25 de metri de poarta noastră, iar în loc să-l atacăm, i-am lăsat spaţiu pentru a avansa. Amrabat a primit mingea, iar Shaw era la 25 de metri de el, în loc de 5, cum ar fi trebuit."

"trebuie să muncim şi să aratăm o atitudine bună"

Mourinho a declarat că este conştient că există probleme la echipă, însă încearcă să privească partea plină a paharului:

"Am început sezonul foarte bine. Am câştigat Supercupa Angliei şi am avut trei victorii consecutive în Premier League, cel mai bun start pe care şi l-ar dori un manager la United. Dacă mă gândeam că echipa e pregătită, perfectă, imbatabilă? Nu, deloc. Eram conştient că nu suntem perfecţi şi că unii jucători nu sunt pregătiţi încă şi pot face greşeli.

Mâine avem antrenament la 10:30 şi trebuie să muncim şi să aratăm o atitudine bună în ciuda faptului că trecem printr-un moment negativ.", a încheiat antrenorul lui Manchester United.

După 5 etape disputate în Premier League, trupa lui Mourinho se află pe poziţia a 7-a, cu 9 puncte, la 6 lungimi în spatele liderului, Manchester City.

Surse: ESPN, manutd.com

Fii parte din redacția noastră! S-a lansat Jurnalisport – proiect inovativ GSP, susținut de Google. Aici ai toate detaliile!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.