Liga 1

VIDEO Meci nebun în Copou! Pandurii a suferit prima înfrângere în deplasare în 2016, în fața lui Poli Iași

Foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 20 septembrie 2016

Poli Iași s-a impus în fața formației Pandurii Târgu-Jiu, scor 3-2, în primul meci din etapa a noua a Ligii 1.

FINAL » Poli Iași - Pandurii 3-2
Ciucur '34, Boiciuc '54, Piccioni '62/ V. Alexandru '5, '57
*Voicu a fost eliminat în minutul 90
liveTEXT/VIDEO

Oaspeții au deschis rapid scorul, după doar cinci minute de joc, când Valentin Alexandru a șutat din interiorul careului, iar mingea a lovit transversala și a intrat în poartă.

Ieșenii au egalat cu zece minute înainte de pauză, când Ciucur a pătruns în centru și a șutat din apropierea punctului de la 11 metri, fără șansă pentru Stanca.

Gazdele au întors rezultatul în minutul 53, grație reușitei lui Boiciuc. Țigănașu a trecut de Buijs pe partea dreaptă și i-a centrat în centrul careului lui Boiciuc, iar atacantul a marcat cu un șut fără preluare.

Gorjenii au restabilit egalitatea doar patru minute mai târziu, prin același Valentin Alexandru, care a înscris cu o lovitură de cap, după centrarea lui Ungurușan.

Fotbaliștii lui Nicolo Napoli au revenit în avantaj în minutul 62. Tigănașu a expediat o centrare care l-a surprins pe Stanca, portarul gorjenilor a respins în față, iar Piccioni a reluat în poartă.

Ieșenii au rămas în 10 pe final, după ce Ionuț Voicu a căzut al doilea cartonaș galben pentru un fault asupra lui Valentin Alexandru.

Este prima victorie pentru Poli Iași după șase meciuri, în timp ce "pandurii" pierd pentru prima dată în 2016 în deplasare în Liga 1, ultima lor înfrângere "afară" fiind înregistrată pe 12 decembrie 2015, cu Dinamo-Pandurii, scor 1-2.

Echipele de start: 

Poli Iași: Caparco - Voicu, Ciucă, Frăsinescu, Sato - Ciucur, Mitici, V. Gheorghe, Țigănașu - Piccioni, Boiciuc
Rezerve: Grahovac, Târșa, Bădic, Chelaru, Saric, Ștefănescu, Bosoi
Antrenor: Nicolo Napoli

Pandurii: Stanca - Ungurușan, Buijs, Vasiljevici, Grecu - Răuță, Obodo - Trifu, Antal, Herea - V. Alexandru
Rezerve: Lazar, Sânmărtean, Țucudean, Hlistei, V. Munteanu, Pârcălabu, Pleașcă

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.