Liga 1

Între 10 și 20 de ani! Atât riscă să stea după gratii ucigașul fanului dinamovist Adrian Daniel Matei

Articol de Marius Mărgărit  —  Wednesday 21st of September 2016 12:00

Ieri s-a împlinit o lună de la incidentul care a dus la decesul tânărului suporter dinamovist Adrian Daniel Matei (18 ani), ucis în plină stradă în urma unei altercaţii cu doi fani rivali, după ultimul Steaua-Dinamo, din 20 august.

Surse judiciare susţin că "din punctul de vedere al anchetatorilor, procurorii Parchetului Bucureşti şi poliţiştii de la Serviciul Omoruri, lucrurile sunt clare, ancheta a fost finalizată. Se mai aşteaptă doar rezultatele autopsiei de la IML, care durează, în general, 45 de zile sau chiar mai mult, în funcţie de analizele făcute. Imediat după ce vor fi primite, dosarul va fi trimis în instanţă".

Alexandru Badea, care l-a lovit mortal pe Adrian Daniel Matei și care şi-a recunoscut fapta, se află în continuare în arest, fără posibilitatea de a fi eliberat. El va fi acuzat de omor simplu, fără premeditate, şi riscă o pedeapsă cuprinsă între 10 şi 20 de ani de închisoare.

Celălalt suspect, Andrei Ionuţ Pătraşcu, cel de la care a pornit altercaţia, acesta încercând să-i smulgă de la gât fularul cu însemnele clubului Dinamo unui prieten de-ai lui Matei, a fost eliberat, dar se află sub control judiciar. Pătraşcu e acuzat de tentativă de tâlhărie, faptă pentru care pedeapsa privativă de libertate este de 2-7 ani. Cum nu are antecedente penale, ar putea să scape doar cu jumătate. Ceea ce face posibil să primească chiar şi o sentinţă cu suspendare.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.