Fostul atacant al celor de la Universitatea Craiova și Steaua, ajuns acum la CSM Râmnicu Vâlcea în Liga a 2-a, a revenit cu gol în România.
Florin Costea (31 de ani) a fost decisiv pentru echipa lui în deplasarea de pe terenul celor de la Dacia Unirea Brăila, scor 1-0.
Costea, care a devenit noul căpitan al echipei vâlcene, a marcat singurul gol al partidei în minutul 39, din pasa unui alt fost jucător al Științei, Mihai Dina.
Fost golgeter al Ligii I în sezonul 2008-2009, Florin Costea s-a întors toamna aceasta în România, după două experiențe nefaste în străinătate, la Arsenal Tula, în Rusia și la FC Zakho, în Irak.
(Remus Dinu)
{{text}}