Victor Pițurcă a dezvăluit care este situația sa în acest moment și a surprins atunci când a spus numele formației din România pe care ar mai antrena-o.
"M-au dorit una sau două echipe din România. N-are rost să vă spun cine. Singura echipă pe care aș mai antrena-o este Craiova în România.
Dar să am condiții, nu așa cum e acum acolo, cu salariile care nu sunt plătite la timp. Aș mai lua în calcul și naționala, dar numai cu un om de fotbal în fruntea FRF", a declart Victor Pițurcă la Dolce.
PIȚI CU DOUĂ MĂSURI
Deși ar semna cu CS U Craiova, echipă care nu e recunoscută drept continuatoarea Universității și care nu are ultrașii lui FC U alături, Pițurcă lovește în Steaua lui Gigi Becali, pe care a și antrenat-o, dar pe care o vede drept o "clonă":
"N-are siglă, n-are palmares, nu e Steaua. Eu nu știu ce e. Pentru mine lucrurile sunt foarte clare! De ce nu vin suporterii la meci? Dacă era Steaua stadionul era plin. La meciul cu City au venit să-i vadă pe englezi. N-a semnat nici un general când a preluat pe Gigi Becali", a zis Piți.
Alegerea lui Pițurcă surprinde și în condițiile în care ultimul lui mandat în Bănie s-a încheiat cu dezafilierea FC U Craiova. În urma unui scandal cu Mititelu, Piți a dat în judecată clubul la Comisii, iar Știința a fost ulterior scoasă din fotbal.
...despre situația cu Al Ittihad: "Sunt în litigiu. Mi-am reziliat contractul. Cei care au venit noi în conducere m-au neglijat. Nu am primit salariul în 7 luni. Sigur, asta e din vina conducerii vechi. Programul mi-l făcea noua conducere, vindea jucători, aducea ce voiau. Acum sunt în litigiu. Sunt la TAS, în 30-40 de zile cred că se rezolvă.
Vreau să îmi continui munca. Nu vreau să semnez cu nimeni înainte să închei această dispută. E o sumă foarte mare de recuperat. Muncesc de 2 ani acolo. Acum aștept. Am avut oferte foarte bune, dar am refuzat pentru a nu avea probleme".
{{text}}