Danny Drinkwater, mijlocașul de 26 ani al lui Leicester, care a fost piesă de bază în echipa ce a câștigat titlul în Premier League în sezonul trecut, este dorit pe Old Trafford.
182 de partideși 13 goluri are Danny Drinkwater în cei 5 ani petrecuți pe KingPower Stadium
Originar din Manchester și crescut la academia "diavolilor", Drinkwater a petrecut 4 ani la United, între 2008 și 2012, fără să bifeze vreo prezență la prima echipă.
Privit ca una dintre cele mai importante piese din angrenajul "vulpilor", Drinkwater ar putea reprezenta partenerul perfect pentru Paul Pogba.
Francezul cumpărat în schimbul sumei record de 105 milioane de euro are parte de un debut de sezon slab, iar specialiștii sunt de părere că prestațiile sale se datorează lipsei unui mijlocaș care să-l scutească de sarcinile defensive.
30 de milioane de lirear fi dispusă să plătească Man. Utd pentru mijlocașul lui Leicester, ceea ce l-ar face al-4-lea cel mai scump transfer din era Mourinho
Astfel, Mourinho l-ar fi ales pe Drinkwater pentru a-i face viața mai ușoară supervedetei Pogba, care ar putea, în sfârșit, să dea randamentul așteptat.
sursa: The Sun
(George Vintilă)
{{text}}