Liga 1

Reghecampf s-a enervat și a jignit un oficial din Liga 1: "Am crezut că vine de la spitalul de nebuni! Acum 4-5 luni era în casa mea și l-am dat afară"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Saturday, 24 September 2016

Laurențiu Reghecampf a comentat decizia celor de la CSU Craiova, care au trimis doi jucători la echipa a doua pentru că au contract cu Anamaria Prodan, soția antrenorului stelist.

Tehnicianul Stelei l-a atacat pe Marcel Popescu, președintele oltenilor, și a dezvăluit cum s-au întâlnit acum mai multe luni.

"Haideți să vă spun ceva. Cristi Bud este impresariat tot de Anamaria și ne-a dat două goluri (n.r. în meciul Steaua - CFR 1-2).

Cei de la Craiova nu pot trimite jucătorii la echipa secundă pentru un asemenea motiv. Dacă cei din conducere i-au dat o hârtie în care scrie că din cauza impresarului i-au trimis la echipa a doua, înseamnă că acei jucători pot deveni liberi de contract.

Mi se pare o prostie foarte mare. Mai ales că vine din partea unui individ (n.r. Marcel Popescu) care acum 4-5 luni era la mine acasă și voia să-mi vândă niște taboluri Picasso. Erau autentice, din muzeu. Trebuia să le aducă din muzeu. Avem și mail-uri de la personajul respectiv. În acel moment l-am dat afară din casă pentru că am crezut ca vine de la spitalul de nebuni", a spus Reghe la conferința de presă.

Citește și: EXCLUSIV Anamaria Prodan iese la atac! Impresarul se ia de președintele care i-a trimis jucătorii la echipa a II-a: "Mi-a cerut să îi vând niște Picasso-uri! Vreau să curăț fotbalul de astfel de personaje"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.