Campionate

Se scufundă PSG? Petrodolarii nu rezolvă totul! Record negativ incredibil stabilit de Unai Emery!

Edison Cavani, foto: reuters

Articol de Alexandru Stănilă   —  duminică, 25 septembrie 2016

Paris-Saint Germain, campioana Franţei din ultimele 4 sezoane, nu se mai regăseşte în acest început de stagiune. După despărţirea de Laurent Blanc, Unai Emery a fost cel care a preluat echipa, însă nu a reuşit, cel puţin până acum, să-şi imprime stilul dorit.

Dacă în sezoanele precedente, de la preluarea clubului de către investitorii din Qatar, PSG îşi obişnuise fanii cu victorii la pas în campionat şi câştigarea titlului cu multe etape înainte de final, acum pare să fie o situaţie diferită.



În primele 7 etape din acest sezon de Ligue 1, formaţia pariziană a avut parte de 4 victorii (cu Bastia, Metz, Caen şi Dijon), 1 egal (cu St. Ettiene) şi 2 înfrângeri (cu Monaco şi Toulouse). Ultimul eşec a venit chiar vineri seară, pe terenul "violeţilor", scor 0-2.



Astfel, după acest început nefast, PSG a stabilit deja un record negativ incredibil: 2 înfrângeri în ultimele 5 partide în Ligue 1. Adică tot atâtea câte a avut PSG în ultimele 49 de meciuri de până la începutul acestui sezon.

O altă statistică impresionantă este legată de numărul victoriilor reuşite de Unai Emery în deplasare, în sezonul precedent şi actual.

În stagiunea trecută, tehnicianul spaniol a antrenat-o pe Sevilla şi nu a reuşit nicio victorie pe teren străin, iar în cele patru deplasări avute până acum cu PSG, a câştigat doar două, ceea ce duce la un rezultat neverosimil: 2 victorii din ultimele 23 de deplasări ale tehnicianului iberic.


Cu toate astea, Unai Emery a fost unul dintre cei mai apreciaţi antrenori din Spania, după ce a reuşit să câştige de trei consecutiv Europa League cu FC Sevilla.

Parizienii au pierdut jucători foarte importanţi în această vară, precum Zlatan Ibrahimovici, David Luiz sau Lucas Digne, iar asta pare că a afectat clubul.

La capitolul veniri, aceştia au cheltuit aproape 60 de milioane de euro pentru Krychowiak şi Jese. Adus drept înlocuitor pentru Zlatan, Hatem Ben Arfa a intrat rapid în conflict cu antrenorul şi a fost exclus din lotul echipei de la ultimele 4 partide.



În urma celor 7 etape disputate în Ligue 1, PSG se clasează pe poziţia a patra, cu 13 puncte, la 3 lungimi de liderul Monaco.



După ce au remizat pe teren propriu cu Arsenal în primul meci din grupa A a Ligii Campionilor, pentru formaţia lui Emery urmează duelul de miercuri, din Bulgaria, contra lui Ludogorets, de la ora 21:45.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.