Fotbal   •   Liga 2   •   DUNĂREA CĂLĂRAȘI - JUVENTUS BUCUREȘTI 1-2

Juventus, noul lider! Bucureștenii au preluat șefia în Liga B. Chindia a pierdut cu Mioveni

Opriţa şi momente de bucurie alături de elevii săi

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  luni, 26 septembrie 2016

Bucureștenii au preluat șefia L2 pentru prima dată după nouă etape, profitând de înfrângerea celor de la Chindia Târgoviște cu CS Mioveni.

Etapa din week-end a produs și prima modificare importantă de lider în eșalonul inferior. Juventus s-a impus, 2-1, în deplasarea de la Călărași, iar Chindia, care a condus autoritar clasamentul până ieri, a pierdut surprinzător acasă, 0-2 cu CS Mioveni. Dâmbovițenii au ieșit învinși de pe teren după aproape 10 luni în care nu mai cunoscuseră gustul înfrângerii pe teren propriu.

"Am intrat cu nasul pe sus"

Cu cele trei puncte în buzunar și cu primul loc asigurat până etapa viitoare, antrenorul celor de la Juventus, Daniel Oprița, nu era tocmai fericit la finalul partidei.


"Sunt bucuros că am reușit să câștigăm, era foarte important pentru noi să se întâmple asta, dar sunt și supărat pentru atitudine. Ne-am făcut meciul greu, am făcut greșeli, am intrat cu nasul pe sus și asta ne putea costa victoria în meciul de la Călărași.

Noi trebuia să nu ne jucăm, să nu ne relaxăm și să fim foarte atenți pentru că în astfel de meciuri se face diferența. Am dat golul doi prin Călințaru și nici n-am pus mingea bine la centru că ne-au pedepsit. Și cum 2-1 e cel mai periculos scor, s-au urcat pe noi și erau să ne prindă și să ne dea și golul doi. Sunt supărat că am luat gol pentru că eu țin foarte mult și la aspectul golaverajului", a spus Oprița pentru Gazetă.

"Nu ne gândim la promovare"

Fostul atacant, ajuns la 35 de ani, nu se gândește acum la promovare: "Eu recunosc și vă spun că obiectivul principal al echipei noastre este să jucăm meci de meci, să câștigăm cât mai multe meciuri putem. Iar dacă la final, când se trage linie, suntem acolo, sus, și putem să promovăm, asta o să fie o mare realizare pentru noi. Am o echipă în care am încredere, pe care mă pot baza, dar până să ajungem să ne bucurăm de o promovare mai avem mult de muncă!".


Cam aceeași poziție o are și președintele Gheorghe Chivorchian: "Noi ne dorim să construim un club bine așezat, iar dacă prin jocul rezultatelor, vom ajunge în poziția de a promova, nu vom spune nu! Liga B chiar este un campionat echilibrat".

"După eliminarea lui Silviu Ilie de la Călărași n-am mai fost foarte atenți. Am avut unele probleme și le voi spune jucătorilor mei că nu trebuie să se mai întâmple aceste lucruri pe viitor"

Daniel Oprița, antrenor Juventus București

ACS Berceni - FC Braşov  2-4: Invincibili de 9 etape

Stegarii sunt singurii din Liga B care n-au pierdut niciun meci în cele nouă etape disputate din acest sezon. Ieri dimineață, la Buftea, brașovenii s-a impus fără probleme în meciul cu ACS Berceni, prin golurile marcate de Paul Iacob, Cătălin Stan, Petre Goge şi Manole.

La finalul meciului, Cornel Țălnar a declarat pentru Monitorul Expres că jocul a fost la discreția elevilor săi: "Pe lângă cele patru goluri, fără să exagerez, am mai avut 10-12 ocazii. Totuşi, nu se poate să primim în continuare goluri pe greşeli copilăreşti.

E păcat de jocul pe care îl reuşim pe faza ofensivă. Trebuie să corectăm problemele din defensivă până la jocul cu Târgovişte, pentru că adversarul este mult mai puternic. Sunt mulțumit și aşteptăm cu încredere meciul cu Chindia şi sperăm să rămânem neînvinşi".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.