Stranieri

Mircea Lucescu a găsit vinovații pentru egalul cu Anzhi: "Nu pot să cred că există așa ceva la nivelul primei ligi din Rusia!"

foto: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 26 septembrie 2016

Remiza înregistrată de Zenit în deplasarea de pe terenul lui Anzhi, scor 2-2, nu i-a picat bine lui Mircea Lucescu. Tehnicianul român a avut mai multe nemulțumiri.

Deși cei de la Zenit conduceau cu 2-0 în minutul 18, finalul nu a fost unul tocmai plăcut pentru Zenit. Întrebat după partidă ce l-a împiedicat să obțină victoria, antrenorul român a răspuns: "În primul rând, terenul. Nu pot să cred că există un asemenea teren la nivelul primei ligi din Rusia. Gazdele au simulat mult, au tras de timp, dar arbitrul nu a reacționat și nu i-a pedepsit pe jucătorii lui Zenit. Trebuie să ma uit din nou și la penalty".

Cu privire la momentul cheie al jocului, Mircea Lucescua spus: "Un jucător de-al meu a pierdut mingea, nu-l voi numi, a fost o pasă greșită pe care a pierdut-o. Shatov a avut șansa să înscrie când a scăpat unu contra unu cu portarul, dar a încercat să-l lobeze în loc să șuteze. Cum poți loba un portar de 1,97 metri?"

Zenit Sankt Petersburg ocupă poziția a 3-a clasamentului, la 3 puncte distanță de liderul Spartak Moscova.

sursa: en.fc-zenit.ru

(Adrian Jitea )

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.