Sporturi   •   Handbal   •   DUNĂREA BRĂILA - CSM BUCUREŞTI 30-27

Dunărea Brăila, prima formaţie care învinge CSM Bucureşti de când "tigroaicele" au câştigat Liga Campionilor!

Foto: Facebook/HC Dunărea Brăila

Articol de Marian Ursescu   —  luni, 26 septembrie 2016

Brăila a învins în această seară campioana Europei, pe teren propriu, fiind prima echipă care câștigă în fața bucureștencelor după ce acestea au cucerit Liga Campionilor.

Dunărea Brăila a reușit o imensă surpriză în fața a 2.500 de spectatori care au umplut până la refuz Sala Sporturilor din Brăila. A învins campioana Europei, CSM București, echipa care are un buget de 5 ori mai mare decât al dunărencelor.

Vedetele de la campioana Europei au fost practic ridiculizate de niște jucătoare care și-au dorit mult mai mult victoria. Și acest lucru s-a văzut pe teren, gazdele luptând cu dinții pentru fiecare minge spre deosebire de bucureștence, cărora le-a lipsit atitudinea.

Import de la Baia Mare


Dunărea Brăila se dorește urmașa celor de la HCM Baia Mare, echipa care a încercat în ultimii doi ani să oprească CSM București. A și adus de la Baia Mare, după dispariția maramureșencelor, câteva dintre jucătoare. Gabriella Szucs, Bianca Tiron, Gabriela Perianu, Timea Tătar, Aneta Udriștoiu, Ana Maria Tănăsie și Mădălina Zamfirescu au trecut pe la echipa din nordul țării și s-au mutat acum la Dunăre.

CSM a început asemeni unei campioane a Europei. Paradele Paulei Ungureanu și golurile muntenegrencei Majda Mehmedovici au dus tabela la 5-1 pentru oaspete. Brăila nu a disperat, Perianu a dat tonul cu ghiulele sale, iar în apărare, axul central format din Szucs-Perianu-Tiron a început să blocheze fiecare culoar. CSM a mai condus până în minutul 24, 11-9. La cabine s-a intrat la egalitate, 12-12.

Buceschi, mat la Vestergaard

După pauză, brăilencele au jucat incredibil și în primele zece minute au pus patru goluri avantaj față de adversare. Diferența a crescut până la 5 goluri. Bianca Tiron i-a exasperat pe portarii CSM-ului, pivotul Tătar a agățat orice minge, iar Udriștoiu și Tănăsie au făcut cărare pe extreme, pe contraatac. Danezul Vestergaard a părut depășit, a schimbat liniile ca la hochei, dar nu a mutat câștigător. Apărarea CSM-ului, punctul forte, a fost de nerecunoscut.


Vicecampioanele olimpice, franțuzoaicele Ayglon și Niombla, dar și celelalte jucătoare din linia de 9 metri a campioanei Europei, Jorgensen, Torstensson, Gullden, nu au avut soluții. Și meciul s-a încheiat într-un vuiet de nedescris la Brăila, cu tabela arătând un incredibil 30-27 pentru Dunărea, echipă care acum se poate gândi și la titlu! Costică Buceschi, secundul naționalei României, i-a dat șah-mat nordicului, cel care are în palmares două Ligi ale Campionilor.

Dunărea Brăila 

Tiron 9, Tătar 7, Udriștoiu 4, Tănăsie 3, Perianu 3, Krnici 2, Lipară 1, Orșivschi 1.

Antrenor: Costică Buceschi

CSM București 

C, Martin 6, Mehmedovici 5, Jorgensen 5, Gullden 3, Lobach 2, Manea 2, Curea 1, Ayglon 1, Bazaliu 1, Torstenson 1.

Antrenor: Jakob Vestergaard

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.