Week-end-ul trecut, Cosmin Moți a fost invitat la o emisiune la postul BTV, alături de Marcelinho, coleg la Ludogoreț, brazilianul naturalizat care joacă la "naționala" Bulgariei.
Tema, Champions League. La doi ani după calificarea istorică în grupele Ligii, alb-verzii sunt iarăși în elita Europei. Atunci, i-au avut adversari pe Real și Liverpool. Azi, vine PSG la Sofia.
"Ce-ai făcut, Moți?"
Realizatoarea show-ului, Diana Liubenova, a insistat asupra seriei de penaltyuri din play-off-ul cu Steaua, când Moți a marcat de la 11 metri, dar a și apărat două lovituri de pedeapsă. Iar stoperul în vârstă de 31 de ani a legat acea performanță de rivalitatea Dinamo - Steaua: "În acel meci, am vrut să ajut. Și am vrut s-o batem pe Steaua. Aș vrea să joc în fiecare zi cu Steaua. Și s-o înving mereu". A detaliat: "Înainte de Ludogoreț, am fost șapte ani la Dinamo, iar Steaua nu-mi place, nu mi-a plăcut niciodată. Așa am fost învățat. Toți prietenii mei sunt fani Dinamo și vor să vadă Steaua pierzând".
Despre acea seară, din 27 august 2014, Moți a mai spus: "Pe teren, n-am realizat, nu mă puteam gândi la nimic, doar mă bucuram. Apoi, zilele următoare, când am văzut reacția presei, m-am uitat în oglindă râzând: "«Ce-ai făcut, Moți?»".
28 de meciuriare Cosmin Moți la Ludogoreț în Champions League (7 în grupele Ligii)
"PSG e una dintre cele mai mari echipe din lume, dar noi n-avem nimic de pierdut. Ieșim pe gazon să jucăm fotbal. Suntem calmi, încrezători"
Cosmin Moți, fundaș Ludogoreț
{{text}}