După ce-au petrecut până dimineață la ziua lui Reghecampf cu manele, lăutari, berbecuți la proțap și mulți litri de alcool, jucătorii n-au putut să o bată pe CFR Cluj, iar Becali i-a anunțat pe cei din staff că interzice oficial petrecerile la Steaua!
"La petrecerea de ziua lui Reghe i-am lăsat, am zis că e altceva, a fost ziua omului. Dar gata, nu vor mai fi petrecerile alea pe care le făcea Reghe pe la Snagov, nu-i mai las" a fost mesajul patronului pentru cei din conducere.
Antrenorul a primit mesajul și a decis să le dea o veste proastă jucătărilor săi! Înfrângerea cu CFR, dar și evoluția dezamăgitoare din partida cu FC Voluntari l-au făcut pe tehnicianul de 41 de ani să ia o decizie surprinzătoare pentru fotbaliști, chiar după ședința de pregătire de la Domnești de marți seară. "Nu mai plecați acasă! Rămâneți în cantonament până duminică", le-a transmis antrenorul jucătorilor și celor din staff. Vestea nu le-a picat tocmai bine fotbaliștilor, dar n-au putut să facă nimic în fața deciziei antrenorului.
Întrebat ieri despre decizia pe care a luat-o, Reghe a explicat: "Pentru mine nu e nicio pedeapsă! E un lucru normal pentru că nu avem timp să recuperăm jucătorii așa cum ne dorim. Am vrut să controlez masa jucătorilor înainte de meciul ăsta, iar asta nu o puteam face dacă nu îi aveam aici, în cantonament. Eu am luat decizia asta și, chiar dacă ei nu sunt de acord, eu le vreau doar binele. Nu cred că e un lucru foarte dificil să dormi în cantonament, sunt profesioniști, să mai facă și sacrificii dacă vor performanță. O să rămânem în cantonament până duminică, nu știu dacă e mult sau puțin, dar asta e decizia pe care eu am luat-o".
"Am fost foarte supărat pe echipă pentru că nu înțeleg cum să îți dea Voluntariul două goluri. Reghe și MM mi-au zis să stau liniștit că voi vedea adevărata echipă după pregătirea din iarnă"
Gigi Becali
"Mai bine ne-am ruga pentru echipa națională"
Reghecampf i-a dat replica lui lui Christoph Daum, care a declarat în urmă cu câteva zile că se roagă pentru echipele românești în cupele europene. "Cred că ar trebui să ne rugăm pentru meciurile următoare ale echipei naționale. Dacă nu vom obține rezultate bune în meciurile cu Armenia și Kazahstan, nu cred că mai are rost să ne rugăm, pentru că oricum nu vom mai avea șanse de calificare la Campionatul Mondial. Atât noi, cât și Astra am făcut totuși ceva pentru fotbalul românesc. Așa că îi rog pe toți din Federație să ne lase în pace pe noi", a declarat Reghe.
{{text}}