Tenis

Florin Mergea a anunţat numele noului său partener de "dublu"

Articol de Alexandru Stănilă  —  joi, 29 septembrie 2016

La doar două zile după despărţirea de indianul Rohan Bopanna, Florin Mergea şi-a anunţat noul partener de dublu pentru partidele din circuitul ATP la dublu.

Astfel, românul va face pereche, din nou, cu britanicul Dominic Inglot, cu care a mai colaborat în perioada septembrie 2014 - martie 2015.

"Am ales ca anul viitor să joc cu cel mai bun prieten al meu. Consider că momentul în care ne-am întâlnit în trecut nu a fost cel mai potrivit pentru niciunul dintre noi și astfel am lăsat lucrurile neterminate.

Este omul alături de care am obținut cea mai importantă victorie pentru mine, prima din cariera mea împotriva fraților Bryan. S-a întâmplat într-un Grand Slam, când ei se aflau într-un moment de vârf al carierei lor și chiar în ziua în care am împlinit 30 de ani. Acel moment va rămâne pentru totdeauna în inima mea, iar dacă țin cont de relația excelentă pe care o avem și în afara terenului, sunt suficiente elemente care formează o bază solidă pentru parteneriatul din 2017.

Bine ai revenit în #teaMMergea, Dom Inglot!", a fost mesajul postat pe pagina de facebook a lui Florin.

Prima lor partidă împreună a fost în septembrie 2014, la Metz. În cele şase luni petrecute împreună, cele mai importante performanţe au fost finala desfăşurată la turneul de la Auckland şi un "sfert" de finală de la Australian Open, pierdut în faţa cuplului româno-olandez Horia Tecău/Jean-Julien Rojer.

După ce s-au despărţit, Inglot, în vârstă de 30 de ani, a reuşit să câstige trei turnee, la Winston-Salem, Nottingham şi St. Petersburg, toate cu coleg diferit: Robert Lindstedt, Daniel Nestor, respectiv Henri Kontinen.

De partea cealaltă, Mergea a reuşit să câştige alături de Bopanna două turnee: la Madrid şi Stuttgart, ambele în 2015.

34este poziţia lui Dominic Inglot în acest moment în clasamentul ATP la "dublu", în timp ce Florin Mergea e pe 7

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.