International   •   Stranieri   •   BULGARIA

Keşeru are probleme în Bulgaria » Atacantul se gândește să plece de la Ludogoreţ: "Mi s-a spus să o iau de la capăt"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 29 septembrie 2016

Claudiu Keşeru, 29 de ani, nu trece printr-o perioadă bună, nefiind titular la Ludogoreţ.

După meciul cu PSG, 1-3, Keşeru a anunţat că în iarnă va lua o decizie în privinţa viitorului său şi a lăsat să se înţeleagă că poate pleca de la formaţia bulgară.

"Nu ştiu dacă la mine se poate considera debut în grupele Ligii. Am jucat doar 5 minute. La pauză mă așteptam la altceva.

Eu anul trecut am fost golgeter și după ce m-am întors de la EURO mi-a spus că trebuie să o iau de la capăt, pas cu pas. Nu ştiu, o să văd ce se întâmplă şi voi lua o decizie la iarnă. Nu mă mulțumesc deloc cu această situație", a spus Keşeru la DolceSport.


Chiar dacă a anunţat că Alibec a semnat cu Steaua, Gigi Becali este decis să mai transfere un atacant, iar Claudiu Keşeru ar putea fi o soluţie. Becali l-a dorit pe Keşeru şi în vară, dar negocierile au căzut din cauza salariului pe care îl are atacantul, 60.000 de euro pe lună. Vârful a jucat la Steaua între ianuarie 2014 şi februarie şi 2015 şi a marcat 28 de goluri în 48 de partide, fiind unul dintre cei mai apreciaţi stelişti.



Keșeru are opoziție la Steaua și din cauza cuplului Reghecampf - MM Stoica, care n-ar mai dori să aducă la echipă fotbaliști care au mai evoluat în trecut la roș-albaștri. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.