Rapid a ajuns să joace acolo unde și GPS-ului îi e greu să te ducă. E vorba de capătul autobuzului 141 din București, acolo unde joacă Frăția II, o formație cu o poveste fantastică. Și care a scos un egal istoric cu AFC Rapid, 1-1.
Frăția are o poveste specială. Echipa joacă în Liga a 5-a și este plină cu personaje cu povești remarcabile, care au atras și atenția celor de la NY Times.
Antrenor afro-american și portar fără antebraț
Lotul Frației e ticsit de jucători care trag spre pensionare. De fapt, unii deja au făcut-o și joacă din pasiune. Cincizeci plus este media de vârstă.
Antrenorul este Aime Lema (48 de ani). E singurul de culoare din fotbalul românesc. S-a născut la Kinshasa (Republica Congo) și a venit în România în 1991 să studieze chimia industrială. S-a căsătorit cu o româncă și a rămas aici.
„Nu am simțit nicio discriminare. Nimeni nu m-a discriminat pentru că sunt negru. Românii au o altă mentalitate. Aici noi suntem prieteni toți. Jucăm împreună pentru că suntem și prieteni de mult timp”, mărturisește Lema în articolul pentru New York Times.
Rugină. Este cuvântul care descrie excelent peisajul unde se află terenul pe care joacă Frăția. E locul unde s-a aflat uzina Vulcan, mastodontul industrial din vremea comuniștilor.
Patron anonim, dar fost fotbalist
Patronul este Constantin Zamfir. N-are nevoie de camere TV, ci doar de câțiva fani, care vin să privească meciurile echipei.
Își plătește jucătorii cu 150 de lei pe meci. Destul pentru nivelul ligii a 5-a. Toate cheltuielile îl duc la 1000 de euro pe lună. Tot el a săpat și fântâna care dă apă rece pentru dușuri și pentru a uda iarba.
"Am vrut să înființez o echipă pentru a demonstra că poți avea succes dacă există organizare și înțelegere. Voiam să dau un exemplu. Vreau să demonstrez că ușa noastră e deschisă pentru oricine, indiferent de rasă, vârstă sau handicap", mărturisește Zamfir.
"Noi demonstrăm că poți face ceva pozitiv. Nu prin furt sau bătaie, ci dacă suntem frați. De aceea am păstrat puii și caprele. Le creștem și le dăm jucătorilor la finalul sezonului. Asta definește clubul Frăția", a adăugat pentru sursa citată.
Mihăilescu, portarul fără o mână
E fan Steaua, are 49 de ani și o voință de oțel. Tudorel Mihăilescu a vrut mereu să ajungă să joace fotbal.
Deși era mai rapid ca mulți și avea o precizie de lunetist atunci când arunca mingea, comuniștii nu i-au permis să joace fotbal din cauza handicapului.
Situația s-a schimbat după 1989, chiar dacă a durat un an până a reușit să își primească avizul.
"Întotdeauna mi-am dorit să fiu portar. Mereu mi-a plăcut să dau indicații din spate. A trebuit să merg la doctor pentru a-mi da voie să joc. A fost nevoie de un an pentru a-mi da voie să joc. Era aproape imposibil să mă lase să joc cu un braț", a explicat Tudorel pentru aceeași sursă.
{{text}}