Handbal

Pierdere grea pentru naționala României! Elisei va rata Campionatul European

Articol de Cristian Adrian Secu  —  vineri, 30 septembrie 2016

Valentina Ardean Elisei, 34 de ani, extrema celor de SCM Craiova, s-a accidentat în timpul meciului pierdut joi de echipa sa în deplasarea cu CSM București, scor 25-33, contând pentru etapa a V-a a Ligii Naţionale de handbal feminin.

Elisei s-a prăbușit la podea în minutul 21, după o încercare de a marca în poarta bucureștencelor, care conduceau cu 12-10. Verdictul medicilor a fost dur pentru căpitanul naționalei României: ruptură de ligamente încrucișate, ceea ce înseamnă că extrema va avea nevoie de intervenție chirurgicală și va lipsi de pe teren, conform previziunilor, cel puțin 6 luni de zile post-operator. Handbalista va rata Campionatul European din Suedia, care va avea loc în luna decembrie.

”Da, din păcate trebuie să mă operez”, a precizat handbalista pentru News.ro.

Chiar și după ieșirea lui Elisei, campioana Europei din sezonul trecut, CSM București, a avut dificultăți în a se desprinde de oltence, tabela arătând doar 22-20 cu un sfert de oră înainte de final. Într-o tresărire de orgoliu, ultima parte a meciului a fost tranșată de fetele lui Jakob Vestergaard, care au dus scorul 32-21 în minutul 55, fără a mai forța până la sunetul sirenei de final.

În urma acestei victorii, CSM București rămâne pe locul 2 în campionat, cu 12 puncte acumulate și la 3 puncte în spatele liderului Dunărea Brăila. Craiova se află pe locul 5, cu 9 puncte strânse.

Fii parte din redacția noastră! S-a lansat Jurnalisport – proiect inovativ GSP, susținut de Google. Aici ai toate detaliile!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.