CFR este una dintre cele mai încercate echipe din România în acest moment.
"Feroviarii" au început campionatul cu o penalizare de 6 puncte, vedetele Petrucci, Jakolis şi Cristian Lopez au fost vândute, clubul e în insolvenţă, iar umbra grea a a incertitudinii finanţării echipei apasă în continuare pe umerii ardelenilor. Paradoxal, elevii lui Vasile Miriuţă fac show în Liga 1.
Ardelenii au cel mai bun atac din ţară, 21 de goluri marcate, şi a doua cea mai bună defensivă, după Steaua, cu doar 9 goluri primite, la egalitate cu Craiova şi Pandurii. Impresionant? Da, dar lista performanţelor continuă!
CFR a pierdut un singur meci în acest sezon, la fel ca şi Steaua. Mai mult, dacă echipa nu era penalizată din considerente financiare, acum trona pe locul secund, la egalitate de puncte cu Craiova, dar peste echipa lui Mulţescu, cu golaveraj superior, şi ar fi fost angrenată direct în lupta pentru titlu.
Apărare de comedie
Aşa cum era de aşteptat, clujenii au fost cei care au impus ritmul aseară. În minutul 16, Nascimento i-a driblat umilitor în careu pe Gabi Mureşan şi pe Dobrosavlevici, a şutat, pe jos, iar mingea a trecut pe sub portarul Mingote, direct în poartă.
Faza a semănat izbitor cu umilinţa aplicată de Alibec etapa trecută, când i-a pus la respect în acelaşi stil pe Cordoş, Belu şi acelaşi nelipsit Dobrosavlevici, apărătorii mureşeni fiind perfecţi pentru o distribuţie într-un film de comedie cu tematică fotbalistică.
La ASA există doar Zicu!
"Feroviarii" au turat şi mai mult motoarele după pauză! Introdus în partea a doua, fundaşul Andrei Mureşan a arătat ca un adevărat turn de control în careul advers. La un corner a sărit fără nici cea mai mică jenă de lângă Dobrosavlevici, marcând şi el cu capul. Se vede de ce Dobrosavlevici a fost o perioadă lungă rezervă pe la Dinamo II.
Fiind forţat de suspendarea golgeterului Bud, Vasile Miriuţă l-a titularizat pe atacantul Omrani, venit la începutul lui septembrie în Gruia. Fostul jucător al celor de la Olimpique Marseille a arătat că dacă ai valoare n-ai nevoie de perioadă de acomodare şi a marcat la o ieşire greşită a lui Mingote, simplu, cu latul, în faţa porţii goale.
Golul de onoare al mureşenilor nu putea fi marcat decât de Ianis Zicu. Decarul mureşenilor este singurul de la ASA care etapă de etapă arată că îşi merită titulatura de fotbalist.
"CFR a fost net superioară. Am încercat să ne agăţăm de fiecare minge, dar nu s-a putut. Să nu uităm că avem şi noi problemele pe care le avem, e greu să ne montăm să fim sută la sută concentraţi"
Romeo Surdu, atacant ASA"Am simţit o durere imediat după ce am dat gol şi nu mai puteam să continuu. Mă bucur că avem două săptămâni de pauză, sper să îmi revin în timpul acesta după accidentarea asta"
Filipe Nascimento, mijlocaş CFR"Clujenii au câştigat duelurile individuale şi asta a făcut diferenţa. Cu siguranţă CFR a fost echipa mai bună. Aştept mai mult de la jucătorii mei"
Dan Alexa, antrenor ASA"Avem mulţi accidentaţi, aşa că suntem foarte fericiţi de victorie. Ne pică bine pauza competiţională ca să se refacă şi fotbaliştii cu probleme medicale"
Vasile Miriuţă, antrenor CFR
2 luniau trecut de la ultimul eşec al clujenilor în Liga 1: 1-3 cu FC Botoşani, meci disputat pe 30 iulie
{{text}}