În 2010, facțiunii dure a galeriei celor de la Paris Saint-Germain i-a fost interzis accesul pe stadion după ce un fan a decedat ca urmare a unor altercații izbucnite între suporterii echipei pariziene.
La 6 ani distanță, conducerea grupării de pe Parc des Princes împreună cu poliția pariziană a decis să reprimească ultrașii în tribune după 8 luni de consultări cu reprezentanți ai acestora.
Decizia este confirmată și de un purtător de cuvânt al poliției:
"Poliția Paris a luat la cunoștință că PSG va permite din nou accesul ultrașilor în stadion. Totuși, în eventualitatea în care aceștia vor crea probleme, poliția își rezervă dreptul de a interveni prin mijloacele impuse de lege".
Recunoscuți pentru fanatismul lor, suporterii lui PSG au un istoric lung al scandalurilor în care au fost implicați, de regulă din postura de autori.
În 2006, după înfrângerea 4-2 contra celor de la Hapoel Tel Aviv, fanii francezi și-au vărsat furia pe adversari cărora le-au adresat injurii și slogane antisemite. Incidentele care au urmat s-au soldat cu decesul unui suporter francez. Un alt moment care i-a avut în prim-plan pe susținorii lui PSG s-a petrecut în 2014 când aceștia au provocat o încăierare violentă pe străzile capitalei Franței, cu fanii lui Bayer Leverkusen.
Încă din anii '80, fanii lui PSG și-au creionat eticheta unor ultrași extrem de radicali, adepți ai neo-nazismului și părtași în multe episoade de rasism pe stadioanele din Hexagon.
sursa: The Sun
(George Vintila)
{{text}}