Liga 1

Steliștii încep ofensiva la adresa oltenilor: "Nu vreau să fiu obraznic, dar nu e un derby cu Craiova" + Momentul decisiv în cariera lui Ivan

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Saturday, 01 October 2016

Helmuth Duckadam, președintele de imagine al Stelei, e de părere că partida de mâine cu CSU Craiova nu reprezintă un derby pentru fotbalul românesc.

"Nu vreau să fiu obraznic, dar nu cred că este un derby cu Craiova. E un derby de clasament, că joacă primele două locuri. Eu sper la o asistenţă de până în 10.000 de fani. Mai mulţi nu cred că se vor adună.

Cred că diferenţa de valoare în considerabilă. Deşi ei trec printr-o perioada bună, au un lot tânăr, un antrenor priceput. Dar nu cred neapărat într-o concurenţă pentru titlu. Cred că CSU Craiova, dacă joacă în continuare aşa, poate să prindă playoff-ul, dar nu este o contracandidată la titlu", a declarat Duckadam la televiziunea sportro.

Oficialul roș-albaștrilor e de părere că Andrei Ivan a făcut o greșeală foarte mare când n-a acceptat în iarnă să vină la Steaua.

"Cred că pentru Ivan a fost o şansă când Becali l-a dorit şi a oferit o suma foarte mare pentru transferul lui. Cred că atunci a greşit, pentru că la Steaua avea alte perspective. Cred că e un jucător bun, dar nu e determinant. Cred că a pierdut o mare şansă prin refuzul de a veni la Steaua", a adăugat Duckadam.

"Dinamo? Nu mă sperie lupta cu ea. Sunt 9 puncte între noi şi ea. Echipa care îmi place în acest campionat este CFR Cluj. Craiova nu ştiu dacă va putea ţine ritmul foarte multă vreme" Helmuth Duckadam

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.