Fotbal   •   Liga 1   •   FC BOTOȘANI - DINAMO 2-1

Jucătorii lui Dinamo îl acuză pe arbitrul meciului cu FC Botoșani: "Mi-a spus tot meciul că mă dă afară"

FOTO: Ionuț Tabultoc

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 02 octombrie 2016

Dinamo a pierdut în fața celor FC Botoșani, 1-2, după o partidă cu multe greșeli de arbitraj.

După meci, Steliano Filip a vorbit despre maniera de arbitraj și a acuzat faptul că Lucian Rusandu l-a amenințat că îl va elimina, după ce a primit cartonaș galben după un fault făcut la Golofca, în minutul 34.

"M-am uitat în vestiar alături de colegi la reluări și nu e vorba de niciun fault. Nu este pentru prima dată când pierdem pe mâna arbitrilor. Eu când greșesc mă duc la Comisie, sunt suspendat și iau amendă. Ei stau o etapă și în a doua arbitrează. Nu se întâmplă nimic. Așa este tot timpul și așa o să se întâmple și în continuare. Până nu se întâmplă ceva în fotbalul românesc așa vom continua.

Așa ne tratează la fiecare meci. Mie îmi prima repriză mi-a dat cartonaș galben, nu știu dacă a fost sau nu. Dar am vorbit cu Golofca i-am spus că nu i-am făcut nimic, iar el mi-a spus că a alunecat, că nu i-am făcut nimic. Când l-am întrebat pe arbitru de ce mi-a dat galben, mi-a spus direct: «Taci că ți-l dau și pe al doilea. Te dau afară». Și tușierul, nu știu cum îl cheamă, mi-a repetat tot timpul în prima repriză: «Te dau afară, te dau afară, te dau afară!»", a spus Steliano Filip la DolceSport.


Citește și: Dinamoviștii ies la atac după 1-2 la Botoșani! Acuze grave ale unui jucător: "Dacă spun ceva, mă arestează sau mă dau afară din țară"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.