Marco Verratti, unul dintre cei mai apreciați mijlocași centrali, ar putea ajunge la Barcelona la finalul acestui sezon.
Mundo Deportivo scrie că jucătorul a discutat cu impresarul său despre viitorul său și notează că acesta ar vrea să joace la Barcelona pentru a putea câștiga UEFA Champions League.
Verratti, 23 de ani, mai are contract cu PSG până în 2021, iar șefii lui PSG nu sunt dispuși să renunțe la serviciile italianului.
"Verratti este fericit la PSG, dar a venit momentul să se gândească și la câștigarea unui trofeu important. Este o chestiune legată de motivație. Vrea să câștige trofee importante și nu poate rămâne la o echipă care nu face asta.
Din când în când, e nevoie de o schimbare. Va veni ziua în care vom vorbi despre asta", a spus Donato de Campli, agentul lui Verratti.
40.000.000 €este cota lui Verratti, potrivit transfermarkt.de
{{text}}