Cu maximum de puncte după primele 5 etape, campioana României s-a încurcat ieri la Reșița, acolo unde HC Adrian Petrea a reușit să câștige un punct: 33-33.
Gazdele, echipa care le-a administrat dinamoviștilor sezonul trecut prima înfrângere, după o serie lungă de invincibilitate, au condus cu 31-27 cu 10 minute înainte de final! Dinamoviștii au avut însă o perioadă excelentă, cu 6 goluri marcate consecutiv, ducând scorul la 31-33. Reșița a egalat, dar Dinamo a avut șansa să plece cu toate punctele, beneficiind de o aruncare de la 7 metri cu 10 secunde înainte de final. Iranianul Sajad Esteki a ratat însă și meciul s-a terminat la egalitate.
Sârbul Dusan Trifkovici a fost imposibil de oprit la gazde, marcând de 14 ori în poarta bucureștenilor, fiind MVP-ul partidei. Principalii realizatori ai oaspeților au fost Asoltanei, cu 9 goluri, și Vrankovici, cu 7.
Tot în etapa a 6-a, Poli Timișoara și Steaua au încheiat și ele la egalitate, 26-26, un meci în care bănățenii au condus în permanență, dar oaspeții au revenit pe final și au fost la un pas de victorie.
{{text}}