Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - CS U CRAIOVA 2-1

Acuzații grave la adresa lui Reghecampf: "M-a lăsat interzis! Înjura ca la ușa cortului și a încercat să dea cu capul!"

Foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 02 octombrie 2016

Marcel Popescu, președintele celor de CS U Craiova, a acuzat faptul că Laurențiu Reghecampf a încercat să sară la bătaie în zona mixtă, după meciul dintre Steaua și CS U, încheiat 2-1 pentru roș-albaștri.  

"Nu puteam să cred și sunt consternat de ce s-a întâmplat la zona mixtă, când antrenorul Stelei înjura ca la ușa cortului, vine să dea cu capul ca un boschetar. Am coborât să felicit jucătorii. Antrenorul Stelei nu a fost oprit de vreun oficial sau de stwarzi. A încercat să sară la bataie.

A ieșit din vestiarul Stelei, a început să înjure, după care a venit și a vrut să lovească, nu mi-a venit să cred. A venit observatorul și a încercat să-l potolească, cu alura d-asta de mardeiaș de cartier", a spus Marcel Popescu la Digi Sport.

Acesta a mai afirmat că arbitrajele din Liga 1 favorizează în mod direct Steaua.


"În momentul de față, prima ligă este compromisă total. Maniera de arbitraj încearcă să scoată Steaua învingătoare.  Azi a fost clar, viciere de rezultat", a adăugat președintele oltenilor.

"Nu l-aș numi conflict, președintele Craiovei a venit în zona de live, a fost un dialog între el și Reghe, dar nu unul dur. Laurențiu Reghecampf l-a văzut pe Marcel Popescu și i-a zis că nu e locul lui acolo, că trebuie sa meargă la zona mixtă dacă vrea să dea declarații, că acolo vorbesc antrenorii și jucătorii. Eu n-am auzit un dialog dur între cei doi, n-am auzit înjurături." Ionuț Petrișor, reporter Digi Sport

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.