Liga 2

Daniel Pancu revine în fotbalul românesc: "Voi începe antrenamentele" » Condiţia inedită pe care i-a pus-o viitoarei echipe

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 03 octombrie 2016

Daniel Pancu a ajuns la 39 de ani şi se părea că sezonul trecut a fost ultimul pentru el, după terminarea înţelegerii cu FC Voluntari.

Totuşi, atacantul care a scris istorie în Giuleşti nu vrea să-şi agaţe ghetele în cui şi e la un pas să semneze cu AFC Rapid (din Liga a 5-a), care se vrea continuatoarea echipei care a falimentat în această vară.

Pancu a pus însă o condiţie ca să revină pe teren, aceea ca AFC Rapid, echipa antrenată de Mihai Iosif, să joace toate meciurile doar în echipamentul vişiniu.

"Singura condiție pe care am pus-o, ca să mă duc să joc, a fost să jucăm doar în vișiniu. Asta e culoarea pe care o iubesc. Mai am un examen la școala de antrenori în acest an, după care voi începe antrenamentele cu echipa", a declarat Daniel Pancu la Digisport.

Daniel Pancu e unul dintre jucătorii emblematici ai Rapidului, formaţie pentru care a jucat în mai multe rânduri (1997-1999, 2000-2002, 2008 şi 2011-2015). Cu trupa giuleşteană a câştigat un titlu de campion în sezonul 1998-1999, 3 cupe ale României (1997-98, 2001-02, 2005-06) şi două Supercupe ale României (1999 şi 2002).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.