Sporturi   •   Tenis   •   WTA

Performanță de excepție pentru Johanna Konta » Tenisul britanic n-a mai reușit asta de 32 de ani!

Foto: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 08 octombrie 2016

Jucătoarea britanică născută la Sydney, Johanna Konta (cap de serie nr. 11), s-a calificat în finala turneului WTA de la Beijing după ce a trecut de americanca Madison Keys, scor 7-6(1), 4-6, 6-4.

Performanța finalistei e cu atât mai mare cu cât sportiva va intra în top 10 WTA începând cu săptămâna viitoare, devenind astfel prima jucătoare de tenis britanică aflată în top 10 în ultimii 32 de ani. Ultima a fost Jo Durie, în 1984.

Konta e doar a patra femeie britanică ce pătrunde în top 10 de când se țin clasamentele WTA, după Jo Durie, Virginia Wade și Sue Barker.

"E un moment special pentru mine. Mă simt binecuvântată să mă aflu în această situație", a declarat Konta, 25 de ani.


146

era locul în clasamentul WTA pe care Konta îl ocupa în luna iunie a anului 2015

În finala turneului de la Beijing, Konta o va avea adversară pe câștigătoarea partidei dintre Elina Svitolina (Ucraina), cap de serie nr. 16 și favorita nr. 3, jucătoarea poloneză Agnieszka Radwanska.

Marea Britanie are și un finalist la bărbați după ce Andy Murray l-a bătut pe David Ferrer, scor 6-2, 6-3.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.