Sporturi   •   Handbal   •   CSM București-Zamet Rijeka 29-23

Pas mare spre calificare » CSM București a trecut la pas de HC Zamet și e tot mai aproape de grupele Cupei EHF

Marius Novanc a fost al doilea marcator al CSM în meciul de ieri // FOTO Cristi Preda

Articol de Marian Ursescu   —  duminică, 09 octombrie 2016

Vicecampioana României a luat o opțiune serioasă pentru calificare, dar totul se va stabili în Croația, pe 15 octombrie.

Croații de la HC Zamet au furnizat surpriza primului tur în Cupa EHF, eliminând formația franceză US Creteil. Cu o echipă tânără, garnisită cu câțiva jucători experimentați, formația din Rijeka le-a pus destule probleme și românilor în partida tur, disputată la Chiajna.

Apărarea exactă a bucureștenilor, dar mai ales intervențiile senzaționale ale portarului Ionuț Iancu au dus la desprinderea gazdelor pe tabelă. A fost 14-8 în minutul 25, dar la vestiare CSM a intrat cu doar trei lungimi avantaj: 15-12.

Iancu cel Mare


Și în partea a doua bucureștenii au alternat momentele bune cu căderile inexplicabile. Croații s-au lovit însă de fiecare dată de inepuizabilul Iancu, goalkeeperul care a adunat la final 19 intervenții! Stavrositu, Novanc și Negru au avut și ei evoluții foarte bune, punând umărul la o victorie confortabilă, la final: 29-23.

CSM e acum clar favorită la calificarea în turul 3 al Cupei EHF, dar cehii nu pot fi luați la preț de matineu. "Sunt mulțumit de rezultat, diferența de 6 goluri e una bună în privința calificării, dar nu vom merge în Croația cu gândul că trebuie să apărăm această diferență", a declarat antrenorul Zvonko Sundovski.

Tehnicianul pune evoluțiile oscilante ale echipei, mai ales în campionat, pe seama faptului că echipa nu e închegată încă. "Au venit mulți jucători noi, sunt și probleme de concentrare, de aceea greșim destul de ușor în timpul meciurilor. Dar vom elimina aceste neajunsuri" e optimist macedoneanul.

CSM București are drept obiectiv calificarea în grupele Cupei EHF, acolo unde a ajuns și sezonul trecut.


CSM București 29

Negru 7, Novanc 6, Saurina 4, Bernatonis 4, Stavrositu 3, Humet 2, Georgijevski 2, Stamate 1. Antrenor: Zvonko Sundovski

HC Zamet 23

Grozdek 5, Milicevici 4, Hrvatin 4, Kruzici 3, Lucin 3, Stojanovici 1, Uzelac 1, Valkovici 1, Majici 1. Antrenor: Marin Miskovici

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.