International   •   CM 2018   •   Franța - Bulgaria 4-1

VIDEO G-Force » Griezmann și Gameiro formează noul cuplu de șoc al Franței: 4-1 cu Bulgaria

+3 Foto
Antoine și Kevin. Doi fotbaliști extraordinari, doi prieteni // FOTO Reuters

Articol de Theodor Jumătate   —  duminică, 09 octombrie 2016

Griezmann și Gameiro, trei goluri vineri seară, formează noul cuplu de șoc al Franței. Creat de Simeone la Atletico Madrid și adoptat imediat de Deschamps la "naționala" albastră.

Deschamps a găsit, în sfârșit, un duet de vis. Griezmann - Gameiro! G-Force. În câteva luni, cei doi au creat o legătură extraordinară la Atletico. Și s-a văzut cât țin unul la altul după golul de 4-1, când Gameiro a sărit fericit în brațele lui Grizou.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

La Madrid, primul a fost pasatorul, oferindu-i trei assisturi coechipierului său. Vineri, pe Stade de France, Griezmann l-a răsplătit, cu o pasă decisivă ideală în fața porții bulgare. "Trebuia să-i mulțumesc pentru cadourile lui din Spania", a zâmbit AG7.


După cinci ani

Antoine, 25 de ani, era deja eroul Franței. Golgeter la Euro, dar și cel mai bun jucător al turneului final, cu șase goluri în șapte meciuri, explozivul atacant a punctat iar pentru albaștri, șutând de la marginea careului chiar lângă bară. A 14-a reușită în 37 de selecții.

Kevin, 29 de ani, avea doar un gol printre "cocoși". Când? În urmă cu 5 ani! Pe 6 iunie 2011, la 4-1 într-un amical jucat contra Ucrainei la Donețk. Acum, la a 3-a titularizare în 10 meciuri, a înscris de două ori. Primul, plonjon cu capul. Al doilea, șut din șase metri, prinzând goalkeeperul pe contre-pied.

Cu ei în mare formă, Deschamps a depășit startul slab, 0-1 în minutul 6, și a străpuns baricada Bulgariei. Dar mâine, "cocoșii" înfruntă Olanda pe Amsterdam ArenA. Prima confruntare dură a Franței în campania pentru CM 2018.


Sagna, a 6-a pasă decisivă. Și ruptură musculară!

Ce meci pentru Bakary Sagna! Scurt, la intensitate maximă. În minutul 5, el a faultat în careu, făcând cadou un penalty Bulgariei: 0-1. În minutul 23, s-a revanșat. Centrare la golul de 1-1, marcat de Gameiro.

Fundașul dreapta devenea primul jucător al selecționatei, după 9 ani, care provoacă o lovitură de pedeapsă și pasează decisiv în același meci. În minutul 27, a ieșit, fiind înlocuit cu Sidibe. Suferise o ruptură musculară încă de la 11 metri! A jucat accidentat 22 de minute.

"Gameiro e un mare atacant, care nu se complică niciodată, jucând mereu ceea ce știe. Și e un tip cu picioarele pe pământ. Întotdeauna"

Antoine Griezmann, atacant Franța

"Eu și Griezmann jucăm împreună de puțin timp, dar există deja o legătură puternică între noi. Și pe teren, și în afara lui"

Kevin Gameiro, atacant Franța

"Griezmann și Gameiro au fost complementari și eficace, aceasta a fost descoperirea serii. Mă bucur că repetă la «națională» performanțele de la club"

Didier Deschamps, selecționer Franța

12goluri au împreună Griezmann (7) și Gameiro (5) în 9 meciuri jucate la Atletico și "națională"

80.000.000 €este cota lui Antoine Griezmann, potrivit transfermarkt.de

10din ultimele 15 goluri marcate de Franța acasă au fost create de Griezmann (7 goluri și 3 assisturi)

32.000.000 €a plătit Atletico pentru Kevin Gameiro, transferat în vară de la Sevilla

3 goluri a înscris Gameiro pentru "les Bleus"; a fost titularizat de trei ori la "națională"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.