Horia Tecău descrie anul 2016 și e mândru de obiectivul atins: medalia olimpică » ”Toată clădirea României ne-a susţinut!”

Horia Tecău, numărul 9 mondial la dublu, descrie anul 2016 ca pe unul diferit, dar cu obiectiv atins: medalia olimpică.

Orteza gri deschis, chiar şi asortată cu pantalonii, atrage imediat privirile. Sunt doar câteva zeci de metri de parcurs în interiorul complexului Stejarii Country Club şi 6 persoane îl opresc pe Horia să-l salute, să-i zâmbească, să-l întrebe ce a păţit şi să-i ureze sănătate.

Întâi a crezut că e vorba de o inflamaţie, că va trece după o pauză, apoi s-a dovedit că era fractură la metatarsienele piciorului drept. Şi că întreruperea va fi mai mare. Fostul lider mondial spune că avea oricum nevoie de odihnă după un sezon solicitant. Şi, mai ales, după cele 9 săptămâni de joc consecutiv pe hard.

Un 2016 care s-a deosebit de alţi ani prin apariţia unei priorităţi inedite: Jocurile Olimpice. Un 2016 pe care Tecău l-a tratat pe două planuri distincte, partea legată de Rio, alături de Florin Mergea, şi cea de circuit, alături de Jean-Julien Rojer. Şi un 2016 care i-a adus zâmbete în ambele ipostaze.

- Horia,  2016 a fost un an diferit, mai ales față de anul trecut. Cum îl percepi tu?

- A fost pregătit diferit pentru că am am avut un altfel de obiectiv, medalia olimpică, și atunci a trebuit să ne facem programul lucrând pe termen lung într-un proiect bine făcut. Iar asta a însemnat să joc cu Florin mai multe turnee, implicit nu am mai jucat atât de mult cu Juls. Și automat poate energia și focusul nu mai erau în partea aceea, cum a fost anul trecut. Pe lângă asta au intervenit și câteva accidentări care poate au fost urmările lui 2015, un an plin, foarte solicitant și fizic, și mental, dar cu multe împliniri pentru noi. Apoi, în perioada de iarnă, când trebuia să ne liniștim puțin și să ne odihnim, noi ne-am dus și ne-am antrenat iar tare pentru că așa am făcut până acum, asta știam ce facem și înainte ne-a priit.

Extenuaţi după un 2015 plin

- Şi? N-a fost bine?

- Eram într-o formă bună ca tenis, dar eram obosiți, extenuați după 2015. Și ca urmare au intervenit mici accidentări încă de la începutul anului, din Australia, și la mine, și la Juls. Și tot jucând turnee le-am agravat. Au fost accidentări cu care puteam să jucăm, dar nu puteam să ne antrenăm la capacitatea noastră maximă. Pe un fond de slăbiciune, Juls a fost bolnav la Indian Wells și Miami, trei săptămâni ne-a fost foarte rău, plus o ruptură la muşchii abdominali pe care a suferit-o la Roma, ne-a scos toată vara. Fiind o perioadă plină de turnee importante, se refăcea, iar juca, iar se rupea, nu se putea antrena și automat nu eram acolo unde ne doream. Poate era mai bine să-și ia șase săptămâni și apoi să știm că jucăm fit.

- Totuși e greu să renunți, nu-i așa?

- Da, pentru că ne doream foarte mult să jucăm. Atunci nu ești foarte atent la cum te simți, crezi că poți să duci. Apoi a venit perioada de după Wimbledon, înainte de Rio, când m-am dus cu Florin full ca să intrâm în Olimpiadă bine pregătiți. A venit şi Olimpiada, am fost cu Florin concentrați pe ce s-a întâmplat acolo, au urmat Cincinnati și US Open, unde m-am accidentat din nou. Pe partea de parteneriat cu Juls am avut ghinionul de a fi amândoi accidentați și în perioade diferite. Am jucat foarte puține săptămâni în care am fost  fit și cu toate că vorbeam, comunicam, ca joc nu eram unde ne doream.

- Medalia olimpică a compensat ceva din această zbatere fizică?

- A fost o împlinire și am avut-o pentru că ne-am implicat, am avut un program împreună, am făcut în așa fel încât să putem avea o echipă, care să aibă grijă de noi cât jucăm împreună. Am avut și susținere din partea COSR și a federației, care ne-a ajutat să avem aceste fonduri , să ne luăm o echipă completă cu noi.

- De-a lungul carierei tale accidentările nu au fost totuşi atât de dese ca pentru alți jucători.

- Forțând pregătirea la finalul lui 2015 am început anul un pic accidentat. Și în perioada asta până să se producă fractura am jucat nouă săptămâni la rând, pe hard, am jucat bine, ne-am și antrenat destul de mult și simțeam oboseala, nu simțam că se va rupe, simțeam că după US Open am nevoie de o pauză. Iar corpul răspunde altfel decât acum câțiva ani.

"La Olimpiadă toţi joacă full"

- Se spune că hard-ul e nemilos cu corpul unui jucător față de alte suprafețe, e corect?

- Mai ales cu picioarele, da. De mult nu am mai avut un circuit așa lung pe hard. Nu numai noi, jucătorii în general au simțit durerea asta. Sunt mulți accidentați. Olimpiada a adus un plus de intensitate pentru cei care și-au dorit să meargă. La Olimpiadă ca nicăieri, îi vezi pe toți că joacă full, simplu, dublu, dublu mixt, orice prind joacă la maximum. La turneele de Mare Șlem sau la alte turnee, Nadal sau alţii joacă doar simplu, dar la Olimpiadă îi vedeai clar că tot ce puteau juca, o făceau dând totul.

- Spuneai tu că Olimpiada nu se compară cu nimic, nici cu un turneu de Mare Șlem. În ce fel e diferită emoția pentru tine?

- În primul rând e o competiție la care ajungi rar. Şi când ajungi acolo simți toată atmosfera din jur amplificată și de celelalte sporturi. Noi avem 12 turnee importante tot anul. Acum, că am experiența de a juca pentru o medalie, să pot să compar, e o altfel de împlinire față de un turneu de Grand Slam. La Rio, aveam parcă aveam toată clădirea României să ne susțină în meciul pentru medalie, presa, oamenii de acasă, simțeam o mișcare mult mai mare decât la un turneu de Grand Slam. E un eveniment global și simți asta din exterior, iar când ajungi să joci meciul acela, simți că e cel mai important meci pe care l-ai putea juca în cariera de jucător, o finală olimpică. Finale de Grand Slam am mai jucat.

- Ai mai multe ocazii.

- Da. În patru ani poți să joci 16 finale în turneele de Grand Slam. Și cu atât mai mult a fost emoția mai mare pentru că noi am și pregătit-o din avans, faptul că am jucat cu Florin cu care am istorie împreună și o relație bună. Suntem de aceeași vârstă, am crescut împreună, aveam acest vis de când eram copii și de aceea a fost o emoție mai mare. În plus că acolo îți dorești foarte mult să-ți aduci aportul la totalul delegației, să câștigi o medalie pentru țară. E un sentiment mai mare că reprezinți România la Olimpiadă față de alte turnee, unde te duci singur și joci.

- A fost presiune pe voi? Mai ales că se știa că vor fi puține medalii, până la urmă aceasta este realitatea sportului românesc.

- Da, am avut o delegație numeroasă, dar, obiectiv, unde puteam puncta șansele erau destul de puține, știam lucrul acesta.

Munca făcută înainte

- Cum ați perceput voi această situație? V-ați izolat încercând să vă vedeți de obiectivul și de drumul vostru? Ați procedat altfel decât la un turneu normal?

- Nu. Stăteam cu echipa noastră, eram relaxați, munca o făcusem luni de zile înainte, trebuia doar să credem până la capăt, să fim liniștiți și încrezători, să nu lăsăm gânduri și emoții negative din afară să ne cuprindă. Apoi, când au venit meciurile, am zis hai să aplicăm ce am făcut: jucăm bine , avem încredere în noi, ne înțelegem bine, comunicăm bine, am așteptat atâta timp să fim aici. Hai, să mergem să jucăm cu tot ce avem. A fost all or nothing pentru noi, n-am avut timp de gânduri, de presiune.

- Ați și jucat spre final zi de zi...

- Momentul cu cea mai mare presiune a fost semifinala pentru că acolo joci pentru o medalie deja, când ai câștigat, știi că intri în finală cu medalia în buzunar și e presiunea un pic mai mică. Înaintea acelui meci cu Johnson şi Sock am fost mai tensionați și i-am simțit și pe adversari la fel. În rest, am gestionat foarte bine emoțiile în echipă, noi, pe teren, în afară, cu tot ceea ce am făcut, ne-am descurcat bine.

- Crezi că ține și de tine, de firea ta, să faci switch-ul de la un partener la altul pe parcursul unui an și reușești să ai rezultate foarte bune și cu unul, și cu celălalt? Contează și adaptabilitatea ta?

- Da, e important, comunicarea e importantă, dar în cazul acestui an e un switch normal, cu Florin, cu care am jucat atât timp înseamnă să mă întorc la un partener cunoscut. Dacă ar fi să joc cu cineva cu care n-am mai jucat, să fie primul meci, să nu ne știm, probabil că mi-ar fi mai dificil până să ajungem să ne cunoaștem. Dar, într-adevăr, trebuie să fii deschis și comunicativ.

- Mai e ceva care contează?

- Faptul că, indiferent de partenerul cu care joc, am mereu obiective. Așa a fost anul acesta și cu Juls, și cu Florin. În fiecare caz, știam cât de mult își dorește și celălalt să reușim, știam că suntem pe aceeași lungime de undă și atunci făceam tot ceea ce trebuia făcut ca să progresăm, comunicam, vorbeam. Orice ne deranja sau ne plăcea, orice aspect la care trebuia să lucrăm, spuneam. Fiindcă obiectivul nostru era acela și nu aveam foarte mult timp la dispoziție, ci doar câteva săptămâni în care trebuia să adresăm totul ca să fim în cea mai bună formă la Olimpiadă.

Turneele mari, nu locul în clasament

- Ai fost numărul unu mondial, ai petrecut foarte multe săptămâni în Top 10. Acum, și din cauza accidentării, poziția în clasament va fluctua probabil. Cât de importantă este pentru tine?

- Nu e important. Locul în clasament. Să fiu numărul unu era unul dintre obiective. A fost important să termin anul pe locul întâi la echipe, pentru că aceea e ierarhia care mă interesează. Joc la dublu, pentru mine echipa contează cel mai mult. Iar felul în care am atins acea poziție, bătându-i pe frații Bryan în duelul pentru primul loc, la Turneul Campionilor și apoi câștigând acel turneu -  conjunctură mai potrivită nu se putea pentru noi. Nu înseamnă că acum vreau să cad în clasament, dar odată atinsă acea țintă, acum mă interesează să câștig Australin Open-ul, să câștig Roland Garros-ul, să câștig din nou Wimbledon-ul. Sunt obiectivele pe care vreau să le îndeplinesc și, automat, prin îndeplinirea lor, o să ajung iar foarte sus.

- E și o chestiune de adaptare la nivelul adversarilor?

- Ca poziționare, cum mă gândeam înainte, a, să fiu favorit, să nu pic cu frații Bryan sau cu alții... nu mai contează. În momentul acesta, am jucat cu toți, i-am învins pe toți. Scopul nu e să trec câteva tururi și să nu mă întâlnesc cu favoriții, scopul e să merg să câștig și atunci oricum trebuie să-i bat pe parcurs. Contează mai mult să fiu în formă bună și concentrat.

- Cum e lupta la vârf acum, cu celelalte perechi puternice?

- Deși Murray-Soares au câștigat mult anul acesta, iar francezii, Herbert și Mahut, au avut un sezon foarte bun, frații Bryan sunt încă acolo, e loc pentru toată lumea. Dintre primele 10 echipe și mai jos, la un turneu mare oricine poate câștiga. Nu sunt o pereche sau două care domină, cum s-a întâmplat în alți ani.

"Simți importanța evenimentului, toată lumea s-a antrenat, unii zece luni, un an, patru ani, ca să participe la Olimpiadă și când ajungi acolo simți asta, jur"

"Eu pun multă bază în comunicarea de pe teren și în cunoașterea partenerului, să știi cum să-i vorbești, cum să-l motivezi...Cum să-i ceri lui să te încurajeze când ai tu nevoie, sunt lucruri de finețe, pe care nu le poți afla într-o săptămână de jucat împreună"

Horia Tecău

29de titluri la dublu are Horia Tecău în carieră, între care Wimbledon şi Turneul Campionilor în 2015