Francesco Totti, legenda şi căpitanul celor de la AS Roma, a acordat un interviu pentru cotidianul Corriere dello Sport despre cel mai bun coleg pe care l-a avut în cariera sa, dar şi despre relaţia cu Zdenek Zeman și Luciano Spalletti.
Întrebat despre cel mai bun coleg alături de care a jucat, Totti a răspuns:
"Din punct de vedere tehnic, Cassano. Pentru că ne-am conversat unul cu altul în teren şi ne puteam găsi reciproc în orice moment. Am avut o relaţie grozavă în afara terenului cu el, deci pot spune că ne cunoaşteam foarte bine.
Apoi mai sunt Gabriel Batistuta şi Vincenzo Montella, jucători care au făcut istorie în fotbalul italian. Aceştia trebuie reamintiţi deoarece era o plăcere să-i vezi jucând şi am fost suficient de norocos pentru a juca alături de ei".
Totti, în vârstă de 40 de ani, a vorbit și despre fostul antrenor al Romei, Zdenek Zeman, dar şi despre actualul antrenor al giallorossilor, Luciano Spalletti:
"Antrenorul cu care am avut cea mai bună colaborare a fost Zdenek Zeman. Într-adevăr, niciodată nu am avut probleme cu tehnicienii, pentru că mi-am făcut întotdeauna datoria faţă de acest club, i-am respectat pe dânşii şi vreau să menţionez faptul că niciun antrenor nu a fost dat afară de la Roma din cauza mea.
Am o relație bună cu Spalletti și ea merge dincolo de fotbal. E o persoană bună, el are propriile sale valori și a făcut multe pentru mine. El vrea să câștige și, ca antrenor, are o cultură în acest sport care merge dincolo de normă".
{{text}}