Tenis

Pentru 3 locuri » Cinci jucătoare s-au calificat deja la Turneul Campioanelor: Halep se numără printre ele

Garbine Muguruza a cîştigat un turneu de Mare Şlem în 2016, dar mai are de luptat pentru calificare // FOTO Reuters

Articol de Luminiţa Paul  —  Tuesday 11th of October 2016 12:00

Cinci jucătoare sunt calificate deja la Turneul Campioanelor, restul poziţiilor vor fi ocupate până la finele săptămânii viitoare.

Angelique Kerber, Serena Williams, Agnieszka Radwanska, Simona Halep şi Karolina Pliskova îşi pot programa deja călătoria spre Singapore. Ele s-au calificat pentru ultimul concurs al anului, iar acum aşteaptă să vadă cine li se va alătura.

Pentru cele trei locuri rămase, mai sunt două săptămâni la dispoziţie, cinci turnee în program şi câteva candidate. Prima la rând este campioana de la Roland Garros, Garbine Muguruza, care săptămâna aceasta participă în turneul de la Linz, de categorie WTA International.

Ca să-şi asigure prezenţa la Singapore săptămâna aceasta, ea ar trebui să câştige titlul. Calificarea în finală ar fi de ajuns doar cu condiţia ca Dominika Cibulkova să nu captureze trofeul sau ca Madison Keys să piardă în turul 1.

Există multe variante în acest moment, iar lucrurile se pot modifica de la o zi la alta. Pentru săptămâna viitoare, doar Cibulkova şi Suárez Navarro sunt înscrise direct la Moscova, turneu Premier.

Jucătoare calificate

  Jucătoare Puncte Turneu săptămâna aceasta
1. Angelique Kerber 7.995 Hong Kong
2. Serena Williams 7.050 -
3. Agnieszka Radwanska 4.975 Tianjin
4. Simona Halep 4.728 -
5. Karolina Pliskova 4.100 -

Jucătoare cu șanse de calificare:

  Jucătoare Puncte Turneu săptămâna aceasta
6. Garbine Muguruza 3.677 Linz
7. Madison Keys 3.527 Linz
8. Johanna Konta 3.455 Hong Kong
9. Dominika Cibulkova 3.445 Linz
10. Carla Suárez 3.061 Linz
11. Svetlana Kuzneţova 3.000 Tianjin
12. Petra Kvitova 2.715 -

*primele 8 se vor califica la Turneul Campioanelor, următoarele două vor fi rezerve

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.