Viorel Moldovan a fost invitat astăzi la emisiunea La Dolce Liga de la Dolcesport și a făcut o dezvăluire incredibilă.
Fostul antrenor secund al naționalei susține că începând de mâine fostul fotbalist Adrian Mutu (37 de ani) va fi noul președinte al lui Dinamo. Totodată, fostul internațional va fi prezentat mâine.
"Mutu va fi președinte la Dinamo. Am și eu sursele mele. De mâine va fi noul președinte al lui Dinamo. Nu mă surprinde decizia celor de la Dinamo", a declarat Viorel Moldovan la Dolcesport.
Surse autorizate GSP.ro confirmă informația făcută publică de Moldovan!
Mutu a jucat pentru Dinamo în perioada 1999-2000, iar în rest a evoluat pentru FC Argeș, Inter, Verona, Parma, Chelsea, Juventus, Fiorentina, Cesena, Ajaccio, Petrolul Ploiești, Pune City, ASA Târgu Mureș.
La Dinamo, Adi a obținut singurele trofee din carieră, titlul și Cupa în 2000. Mutu a mai luat două trofee cu Juventus, dar titlurile au fost retrase ulterior în urma scandalului Calciopoli din 2006.
29 de goluriîn 42 de partide oficiale a marcat Mutu în tricoul lui Dinamo. 22 dintre acestea au fost înscrise în 33 de jocuri din Liga 1.
"Steaua nu prea poate fi depășită, pentru că nu se încurcă de echipele mici. Dinamo a făcut pași greșiți cu echipele mici, iar Craiova nu cred că poate ține pasul" Adi Mutu, aseară, la emisiunea Tribuna Zero de la Europa FM
Tot în emisiunea de aseară moderată de Ovidiu Ioanițoaia, Adi Mutu a recunoscut că ar lua în calcul și o funcție de administrație în cadrul unui club.
{{text}}